Islamiştii talibani au atacat un punct de control din Afganistan. Cel puţin opt oameni au murit

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 03-02-2017

Actualizat: 03-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cel puţin opt membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi de talibani în provincia Faryab din nord-vestul Afganistanului, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia DPA, conform agerpres.

Abdul Karim Youresh, purtătorul de cuvânt, a declarat că atacatorii au ucis patru poliţişti şi patru membri ai unei forţe de apărare locală ce ajuta poliţia la un punct de control în districtul Almar în timpul nopţii.

Luvru. Un soldat francez A DESCHIS FOCUL asupra unui individ care l-a atacat cu o MACETĂ/VIDEO

Youresh a susţinut că talibanii au atacat cu ajutorul unuia dintre bărbaţii aflaţi la post.

El a spus că bărbatul ar fi avut legături cu talibanii, dar s-a alăturat forţei de securitate după ce şefii tribului din care făcea parte au garantat pentru el.

El era de asemenea o rudă a comandantului punctului de control.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, atacatorii au dispărut, după ce au furat toate armele de la punctul de control.

În ultimii doi ani, talibanii au recrutat în mod regulat membri ai forţelor de securitate afgane şi s-au infiltrat în unităţi pentru a efectua atacuri din interior.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri