Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Israel a arestat un angajat al ONU în Gaza, pentru asistenţă acordată Hamas

israel

Autorităţile israeliene au anunţat marţi că au arestat şi inculpat un angajat palestinian al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Fâşia Gaza, acesta fiind acuzat de asistenţă acordată activităţilor 'teroriste' ale mişcării islamiste Hamas, care conduce enclava palestiniană, informează AFP. Wahid Borsh, arestat la 16 iulie şi inculpat marţi potrivit autorităţilor israeliene, este al doilea lucrător umanitar din Fâşia Gaza a cărui arestare este anunţată de Israel în mai puţin de o săptămână.

Wahid Borsh, inginer angajat din 2003 de PNUD şi care lucra la demolarea clădirilor avariate în timpul conflictelor succesive din Fâşia Gaza, este acuzat că 's-a folosit de postul său pentru a furniza asistenţă materială activităţilor teroriste şi militare ale Hamas', subliniază serviciul de securitate internă al Israelului (Shin Beth), într-un comunicat publicat de guvernul israelian. În vârstă de 38 de ani şi originar din Jabalia (nordul Fâşiei Gaza), el a acţionat conform instrucţiunilor unui înalt responsabil al Hamas, afirmă Shin Beth, potrivit căruia bărbatul ar fi recunoscut că lucra pentru Hamas. El a participat anul trecut la construirea, cu resurse PNUD, a unui dig destinat activităţilor navale ale Hamas, precizează Shin Beth. El intervenea pe lângă responsabili PNUD pentru ca aceştia să acorde prioritate, în programele lor de reabilitare, sectoarelor locuite de membri ai Hamas, adaugă serviciul de securitate internă israelian.

Atunci când arme sau tuneluri cu destinaţie militară erau descoperite în case destinate a fi reabilitate în cadrul PNUD, el informa despre aceasta Hamas, care prelua atunci controlul asupra acestor locuri, potrivit Shin Beth. Israelul a mai anunţat joi că l-a arestat şi inculpat pe directorul organizaţiei neguvernamentale creştine americane World Vision în Gaza, Mohammed Halabi. Serviciile israeliene îl acuză că a deturnat în fiecare an 7,2 milioane de dolari (6,5 milioane de euro) pentru Hamas, mare duşman al Israelului, şi pentru ramura sa armată. Aceste două cazuri 'arată cum Hamasul exploatează resursele organizaţiilor internaţionale de ajutor, pe seama populaţiei civile din Fâşia Gaza', a anunţat guvernul israelian, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.