Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul israelian confirmă un armistiţiu cu mişcarea Hamas

captura YouTube
Israel Gaza Ciseiordania

Guvernul Israelului a aprobat acordul de încetare a confruntărilor militare cu organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, informează cotidianul Times of Israel.

Armistiţiul urmează să intre în vigoare vineri la ora 2.00 (2.00, ora României), conform deciziei Cabinetului de securitate din Israel.

"Cabinetul de securitate a aprobat în unanimitate recomandarea tuturor oficialilor din domeniul apărării, a şefului Statului Major, a directorului Serviciului de securitate internă (Shin Bet), a directorului Serviciului de informaţii Mossad şi a şefului Consiliului de Securitate Naţională de acceptare a iniţiativei egiptene pentru un armistiţiu bilateral fără condiţii (...)", a transmis Biroul premierului israelian în exerciţiu, Benjamin Netanyahu.

Însă Guvernul Israelului avertizează că viitorul operaţiunilor va fi decis în funcţie de situaţia de pe teren. "Conducerea politică subliniază că realitatea de pe teren va determina viitorul operaţiunii", precizează Biroul premierului israelian.

Osama Hamdan, un reprezentant al organizaţiei islamiste Hamas, a confirmat că a ajuns la un armistiţiu cu Israelul.

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, i-a cerut miercuri premierului în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, să reducă imediat, în mod semnificativ, bombardamentele asupra teritoriului Fâşia Gaza, în perspectiva unui eventual armistiţiu cu grupurile islamiste palestiniene.

Eforturile diplomatice între Israel şi mişcarea Hamas au fost facilitate de Egipt, SUA, Qatar, Iordania, Rusia şi Germania.

De la începerea confruntărilor militare, pe 10 mai, peste 4.000 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre Israel de organizaţiile fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic. În Israel, bilanţul este de cel puţin 12 morţi şi peste 500 de răniţi. Alte aproximativ 200 de persoane au fost rănite în violenţele interetnice din Israel sau în urma confruntărilor cu palestinieni în Cisiordania.

În Fâşia Gaza, bilanţul bombardamentelor israeliene este de cel puţin 232 morţi şi aproximativ 1.750 răniţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.