Parlamentul israelian a aprobat miercuri o lege menită să limiteze formările de grupuri în timpul stării de izolare decretate pe teritoriul acestei ţări din cauza noului tip de coronavirus, lege care potrivit detractorilor săi vizează să pună capăt manifestaţiilor împotriva premierului Benjamin Netanyahu, informează AFP potrivit Agerpres.
Legea, votată în ultimă lectură de 46 de parlamentari contra 38, este menită să facă parte dintr-o serie de măsuri de înăsprire a deciziilor anticoronavirus adoptate deja de Israel.
Potrivit noii legislaţii, guvernul va fi de acum autorizat să declare "o stare de urgenţă specială determinată de pandemia de coronavirus" pentru o săptămână, în timpul căreia vor fi interzise drumurile de peste un kilometru distanţă de locuinţă, altele decât pentru scopuri esenţiale precum achiziţia de produse alimentare şi de medicamente sau pentru a primi îngrijiri medicale.
Starea de urgenţă, care ar putea fi prelungită, nu se va aplica decât în caz de lockdown.
Benjamin Netanyahu este ţinta unei mişcări de contestare ce durează de mai multe luni şi care denunţă inclusiv modul în care el a gestionat criza economică şi sanitară din pandemie.
Guvernul lui s-a lăudat cu modul în care a gestionat pandemia în timpul primului val de contaminare şi a ridicat rapid restricţiile pentru a-i permite economiei să-şi revină. Însă această ţară, cu 9 milioane de locuitori, a înregistrat cea mai mare rată de contaminare în ultimele săptămâni şi a impus măsuri de izolare generalizate pe 18 septembrie, înăsprite după o săptămână.
Oficial, Israelul a înregistrat 237.000 de contaminări, dintre care 1.528 de decese.
Până pe 11 octombrie, şcolile, sinagogile şi locurile pentru petrecerea timpului liber vor fi închise. Doar sectoarele de muncă considerate ca fiind "esenţiale" sunt autorizate să rămână deschise, iar statul israelian a anunţat vineri noi restricţii pentru zborurile internaţionale.
Rugăciunile în exterior sunt limitate la 20 de persoane şi la mai puţin de un kilometru de domiciliu, la fel ca manifestaţiile.
Israel - Manifestațiile restricționate prin lege în timpul stării de izolare
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

4
Israelul pregătește deschiderea aeroportului Ben Gurion
4

1.804
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
1.804

67
Conducta petrolieră saudită care permite ocolirea Strâmtorii Ormuz, avariată după un atac iranian
67

4.864
Sondaj exploziv pentru alegerile din Ungaria: se resetează total viața politică, dacă cifrele devin realitate
4.864

39
Lideri din Europa şi Canada pledează pentru discuţii "rapide" pentru a se pune capăt războiului în Iran
39

19
Armistițiu în Golf - Irakul şi-a redeschis spaţiul aerian
19

2.836
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
2.836

36
Ministrul chinez de externe în vizită, joi şi vineri, la Phenian
36

62
Premierul libanez face apel la aliații țării să ajute la oprirea atacurilor israeliene
62

1.865
VIDEO Revolta Mitropolitului Andrei Andreicuț împotriva războaielor din Ucraina sau Orientul Mijlociu: „Nu e păcat să se irosească bănișorii pe bombe cu care omori oameni?!”
1.865

2.464
Cei mai importanți oameni ai momentului. Cine sunt cei doi mediatori care facilitează armistițiul dintre SUA și Iran
2.464

85
Rusia devine colacul de salvare pentru statele care caută petrol și gaze: 'Există un număr imens de cereri'
85

2.682
Surpriză în plină criză: O țară săracă din Africa intră pe piața petrolului și va face primul foraj offshore din istorie
2.682
















Comentează