Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a salutat sâmbătă operaţiunea militară desfăşurată de Statele Unite în Venezuela şi capturarea preşedintelui Nicolas Maduro, apreciind că aceasta pune capăt "tiraniei sale ilegale", relatează EFE via Agerpres.
Israel salută capturarea lui Maduro şi acţiunea SUA
"Israelul laudă operaţiunea Statelor Unite, condusă de preşedintele Trump, care a acţionat ca lider al lumii libere. În acest moment istoric, Israelul se solidarizează cu poporul venezuelean, iubitor de libertate, care a suferit sub tirania ilegală a lui Maduro", a scris Saar într-un mesaj publicat pe reţeaua X.
Aceasta este prima reacţie oficială a guvernului condus de Benjamin Netanyahu după bombardamentele lansate de armata americană şi după confirmarea de către preşedintele Donald Trump a capturării lui Maduro şi a soţiei sale, Cilia Flores.
Turcia cere moderaţie şi se oferă să contribuie la soluţionarea crizei
La rândul său, guvernul Turciei şi-a exprimat disponibilitatea de a contribui la rezolvarea crizei generate de intervenţia militară americană. Ministerul turc de Externe a transmis, într-un comunicat, că Ankara acordă "o mare importanţă stabilităţii Venezuelei, precum şi păcii şi bunăstării poporului venezuelean", precizând că urmăreşte îndeaproape evoluţiile din ţară după bombardamentele ordonate de preşedintele SUA.
"Îndemnăm toate părţile să acţioneze cu moderaţie pentru ca situaţia actuală să nu aibă consecinţe negative asupra securităţii regionale şi internaţionale", se arată în comunicat, în care Turcia îşi exprimă disponibilitatea de a oferi "toate contribuţiile constructive necesare" pentru soluţionarea crizei "în cadrul dreptului internaţional".
Pe plan intern, liderul principalului partid de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (Cumhuriyet Halk Partisi, CHP), Ozgur Ozel, a criticat "tăcerea" preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în legătură cu evenimentele din Venezuela. El a acuzat dublul standard al şefului statului, care în trecut îl numea pe Maduro "prieten" şi "frate", iar acum nu ar fi capabil să condamne ofensiva americană şi îndepărtarea liderului venezuelean de la putere.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că Statele Unite au desfăşurat "cu succes un atac de mare amploare" împotriva Venezuelei, precizând că Nicolas Maduro şi soţia sa au fost capturaţi şi scoşi din ţară. Potrivit autorităţilor de la Washington, liderul venezuelean urmează să fie judecat în Statele Unite pentru acuzaţii legate de trafic de droguri.






























Comentează