Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Israelul a acceptat un armistiţiu în Fâşia Gaza: bătălia se oprește la ora 20.00

fasia gaza

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza, pe fondul noii escaladări armate cu gruparea Jihadul Islamic, au indicat duminică surse de securitate egiptene citate de Reuters şi AFP.

Un oficial palestinian a menţionat pentru Reuters că încetarea focului ar urma să intre în vigoare duminică la ora 20.00 (19.00 GMT), informează Agerpres.

Noua escaladare a confruntărilor între Israel şi Jihadul islamic, cea mai gravă de la războiul-fulger de anul trecut, s-a soldat cu moartea a 31 de palestinieni, inclusiv şase copii, începând de vineri, potrivit France Presse, care citează Ministerul sănătăţii din Gaza.

De la începutul operaţiunii sale vineri, Israelul a asigurat că vizează strict poziţii ale Jihadului Islamic, raportând eliminarea a 15 combatanţi ai acestei grupări, potrivit armatei israeliene. Forţele israeliene au anunţat de asemenea arestarea în două zile a circa 40 de membri ai grupării respective în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de statul israelian, conform AFP.

Ca represalii la raidurile asupra Fâşiei Gaza, gruparea palestiniană a lansat zeci de rachete asupra teritoriului israelian, cele mai multe dintre ele fiind interceptate de scutul antirachetă israelian. Doi israelieni au fost răniţi uşor de schije, potrivit serviciilor de intervenţie rapidă.

Aceasta este cea mai gravă escaladare a violenţelor dintre statul israelian şi grupările armate din Gaza de la războiul din mai 2021, care s-a soldat cu 260 de morţi în 11 zile de partea palestiniană, inclusiv combatanţi, şi 14 morţi în Israel, inclusiv un soldat, potrivit autorităţilor locale.

Statul israelian a instituit din 2007 o blocadă împotriva Fâşiei Gaza, un teritoriu de 2,3 milioane de locuitori administrat de islamiştii din Hamas.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.