Israelul este sigur că Obama nu se mai poate implica în conflictul cu palestinienii

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 23-11-2016

Actualizat: 23-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a declarat miercuri că nu se aşteaptă la o iniţiativă diplomatică de ultim moment a preşedintelui american Barack Obama asupra conflictului cu palestinienii, informează AFP.

O asemenea iniţiativă face de mai multe luni, în Israel, obiectul speculaţiilor şi îngrijorărilor. Lieberman este unul dintre primii responsabili israelieni cu funcţie atât de înaltă - dacă nu chiar primul - care a declarat public drept 'improbabilă' o astfel de iniţiativă.

O celebră PRINŢESĂ, fiică de președinte, a murit OTRĂVITĂ şi îngropată cu BULDOZERUL-FOTO/VIDEO

Recent, premierul Benjamin Netanyahu şi-a exprimat el însuşi îngrijorarea.

'Nu cred', a răspuns Lieberman în timpul unei conferinţe de presă, când a fost întrebat dacă se aşteaptă la o asemenea iniţiativă înainte ca Obama să-i cedeze locul lui Doland Trump la Casa Albă, în ianuarie.

'Este clar că suntem într-o perioadă de tranziţie, este clar că astăzi, în Israel, dar şi în restul lumii, aşteptăm noi politici, o nouă administraţie', a declarat Lieberman în timpul acestei conferinţe, organizate de cotidianul Jerusalem Post.

Erdogan, SCUTUL neaşteptat al lui Trump în SUA şi Europa: 'A fi numit DICTATOR este un lucru bun'

Responsabili, diplomaţi şi analişti fac estimări asupra posibilităţii ca Obama, înainte de a pleca de la Casa Albă, să susţină o rezoluţie a ONU asupra conflictului israeliano-palestinian sau să o rupă cu politica ce consta în a opune veto-ul american oricărei rezoluţii defavorabile Israelului. O altă eventualitate luată în considerare este cea a unui discurs care să anunţe parametrii pentru o rezolvare a conflictului în viziunea SUA.

Obama şi Netanyahu au avut o relaţie dificilă pe durata mandatului de opt ani al preşedintelui american şi dreapta israeliană a văzut în alegerea lui Donald Trump noi oportunităţi pentru ţară, relansarea colonizării în teritoriile palestiniene ocupate şi chiar proclamarea sentinţei cu moartea pentru statul palestinian, relatează agerpres.

Lieberman i-a cerut dreptei israeliene să păstreze tăcerea şi să-i lase timp noii administraţii americane să se instaleze, înainte de a defini cu aceasta 'o nouă abordare'.

Kremlinul vrea reluarea dialogului cu Washingtonul, dar nu agreează termenul de 'RESETARE'

El şi-a exprimat pesimismul în ceea ce priveşte o viitoare rezoluţie asupra conflictului. 'Cineva vorbeşte de acorduri definitive în două, trei, patru ani... Cred că este o iluzie', a spus Lieberman.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri