Israelul şi-a reluat campania militară care vizează distrugerea Hamas după ce a declarat că gruparea militantă a încălcat termenii armistiţiului de şapte zile lansând rachete către teritoriul israelian. În paralel, Israel a lovit și aproape de capitala Siriei.
Forţele de Apărare Israelului şi-au extins operaţiunile în partea de sud a Fâşiei Gaza, determinând apeluri din partea liderilor globali de a proteja civilii, transmite CNN.
Zeci de palestinieni au fost ucişi în atacurile israeliene vineri, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas. Israelul susţine că Hamas se integrează în infrastructura civilă, inclusiv în spitale şi locuri de joacă pentru copii, pe care le foloseşte în scopuri militare, făcându-le ţinte legitime.
De vineri seară, negociatorii încă încearcă să reia armistiţiul. Hamas a spus că nu mai are femei şi copii de eliberat, dar Israelul nu crede acest lucru, potrivit unor surse familiare cu discuţiile.
Raid nocturn lângă Damasc
Armata israeliană a mai efectuat lovituri nocturne sâmbătă dimineaţa în apropierea capitalei Siriei, Damasc, a anunţat Ministerul sirian al Apărării, fără să se înregistreze victime, notează AFP, conform Agerpres.
"În jurul orelor 01.35 (vineri, 22.35 GMT), inamicul israelian a efectuat un atac aerian dinspre Platoul Golan sirian ocupat, ţintind diferite locuri din apropierea capitalei Damasc", a indicat Ministerul Apărării sirian într-un comunicat, fără a anunţa victime.
Un corespondent al Agenţiei France Presse aflat în apropiere de Damasc a spus că a auzit zgomotul bombardamentelor. Întrebată de AFP, armata israeliană nu a comentat această informaţie.
Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, a declarat pentru AFP că aviaţia israeliană a lovit "ţinte ale Hezbollah" în cartierul Sayyida Zeinab, situat în sudul Damascului.
Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene în Siria vecină de la începutul războiului civil în această ţară în 2011, ţintind poziţii ale armatei siriene şi ale grupurilor afiliate Iranului, cum ar fi Hezbollahul libanez.
Aceste lovituri s-au înmulţit de la începutul, pe 7 octombrie, războiului dintre Israel şi Hamasul palestinian în Fâşia Gaza, declanşat de un atac sângeros al mişcării islamiste pe teritoriul israelian.
Aeroportul din Damasc a fost din nou ţinta atacurilor aeriene israeliene, care l-au avariat duminica trecută. Raiduri pe aeroporturile din Damasc şi Alep (nord) pe 12 şi 22 octombrie au scos din funcţiune aceste două infrastructuri.
Comentează