DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii palestinieni ai Jihadului Islamic, în Fâşia Gaza

Armata israeliană a asasinat marţi, în Fâşia Gaza, un comandat de rang înalt din cadrul grupării plaestiniene Jihadul Islamic, care a replicat cu salve de obuze contra Israelului, unde mai multe oraşe erau în stare de alertă, alimentând temeri cu privire la o escaladare, relatează AFP.

Sirene de alarmă au fost pornite în numeroase oraşe israeliene situate în apropiere de Fâşia Gaza, până la Tel Aviv, unde şcoli şi universităţi au fost închise din cauza tirurilor, scrie news.ro.

Citește și: Viorica Dăncilă îl perforează pe Klaus Iohannis! Lovitura de grație pe care i-a dat-o azi

La Damasc, în Siria, atacuri aeriene au ţintit aproape simultan casa unui conducător politic al Jihadului Islamic, omorând două persoane - dintre care una este fiul acestuia -, a anunţat agenţia siriană oficială de presă Sana, care a atribuit atacul Israelului.

În Fâşia Gaza, Jihadul Islamic a confirmat moartea comandantului Baha Abu Al-Ata şi a soţiei acestuia, Asma, în urma unui atac aerian al armatei israeliene asupra etajului imobilului în care îşi avea reşedinţa acest conducător al grupării islamiste, ale cărui funeralii, într-o atmosferă tensionată, au avut loc marţi.

Citește și: Mai ceva ca Dincă! A ucis mai mulți copii, iar acum e liber

În vârstă de 41 de ani şi tatăl a cinci copii, Baha Abu Al-Ata a intrat în Jihadul Islamic în anii '90, potrivit grupării armate. El comanda, până marţi dimineaţa, aripa Nord a Jihadului Islamic.

Abu Ata ”era vinovat de mai multe atacuri teroriste, de tiruri de obuze asupra statului israelian în cursul ultimelor luni şi avea intenţia să comită atacuri iminente”, s-a justificat, la rândul, premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu.

Citește și: Se intră cu ‘Mitraliera’ printre greii PSD! Cine ar urma să fie pus la zid și executat

”ALERTĂ MAXIMĂ”

Aflat în ”alertă maximă” după operaţiunea israeliană, Jihadul Islamic a ameninţat cu un baraj de obuze asupra sudului Israelului şi la Tel Aviv.

La puţin timp după aceea, Israelul a anunţat un ”număr important” de tiruri din Fâşia Gaza, aflată de peste zece ani sub controlul altei mişcări islamiste, Hamas, şi aflată tot de atunci sub o blocadă israeliană.

Citește și: Soția lui Barna i-a umilit pe membrii USR: ‘Căc*ții ăștia’

”Israelul nu doreşte o escaladare, însă noi trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a ne proteja. V-o spun dinainte, asta putea să ia timp”, a avertizat Netanyahu în urma unei întâlniri cu comandanţii armatei şi serviciilor de infomaţii interne, care au colaborat în această operaţiune.

Anterior, armata israeliană israeliană a anunţat că se pregăteşte ”de mai multe zile de înfruntări”.

Citește și: Viorica Dăncilă îl perforează pe Klaus Iohannis! Lovitura de grație pe care i-a dat-o azi

În Fâşia Gaza, autorităţile au anunţat patru morţi - comandantul şi soţia sa marţi în zori, iar alţi doi bărbaţi tineri mai târziu - în atacuri aeriene care au vizat reţeaua Jihadul Islamic, potrivit armatei israeliene.

Această grupare a fost vizată, de asemenea, în capitala siriană.

Citește și: Mai ceva ca Dincă! A ucis mai mulți copii, iar acum e liber

Potrivit agenţiei siriene Sana, proiectile au atins casa lui Akram Ajouri, omorându-l pe ”fiul acestuia, Mouaz, şi altă persoană”. Jihadul Islamic a confirmat moartea unuia dintre fiii acestui cadru al organizaţiei.

Întrebată despre aceste atacuri aeriene la Damasc, armata israeliană a răspuns ”fără comentarii”.

Citește și: Se intră cu ‘Mitraliera’ printre greii PSD! Cine ar urma să fie pus la zid și executat

Operaţiunea de marţi intervine în contextul în care Netanyahu - care se află în căutarea unei susţineri cu scopul de a rămâne la putere, în timp ce rivalul său Benny Gantz a fost desemnat să formeze un guvern - tocmai l-a numit ministru al Apărării pe Naftali Bennett, care provine dintr-un mic partid de dreapta.

Însă Naftali Bennett nu a intrat încă în funcţie, a anunţat armata, respingând orice amestec politic.

Citește și: Soția lui Barna i-a umilit pe membrii USR: ‘Căc*ții ăștia’

”Noi căutam momentul oportun, un moment în care ”Abu Ata nu este protejat de un scut uman”, pentru a minimaliza pierderile potenţiale, a precizat un purtător de cuvânt al armatei, în contextul în care serviciile secrete israeliene au anunţat că aveau informaţii despre camera în care acesta dormea.

”SE OPUNA ARMISTIŢIULUI”

Mai multe figuri antiisraeliene, între care şeicul Ahmed Yassin - fondatorul Hamas, au fost vizate de asasinate ţintite în trecut, atât în Fâşia Gaza, cât şi în străinătate.

Citește și: Viorica Dăncilă îl perforează pe Klaus Iohannis! Lovitura de grație pe care i-a dat-o azi

Înaintea lui Abu Ata, ultimul asasinat ţintit a fost a lui Hamad al-Khodori, în vârstă de 34 de ani, considerat un trezorier care facilita transferuri de fonduri între Iran, inamicul jurat al Israelului, şi mişcările Jihadul Islamic şi Hamas.

Hamasul şi Israelul au purtat trei războaie în enclava palestiniană din 2008. Însă această grupare islamistă armată, spre deosebire de Jihadul Islamic, a aprobat între timp un acord cu privire la un armistiţiu, negociat cu ONU, Egipt şi Qatar.

Citește și: Mai ceva ca Dincă! A ucis mai mulți copii, iar acum e liber

Acest acord prevede intrarea lunar a unor ajutoare umanitare, în valoare de milioane de dolari, destinate populaţiei din Fâşia Gaza, în care şomajul se apropie de 50%.

Or Abu Ata ”a încercat prin toate mijloacele să saboteze eforturile care au condus la armistiţiul cu Hamasul, un armistiţiu căruia i se opunea, un armistiţiu pe care nu-l accepta”, orchestrând astfel numeroase tiruri de obuze către Israel, a declarat marţi comandantul armatei israeliene Aviv Kochavi.

Citește și: Se intră cu ‘Mitraliera’ printre greii PSD! Cine ar urma să fie pus la zid și executat

La sfârşitul verii, tiruri de obuze către Israel, din Fâşia Gaza, au vizat, potrivit unor analişti, să exercite presiuni asupra Israelului, pentru a acorda ajutorul care întârzia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.