Israelul lovește din nou în Siria - Au fost vizate două baze militare

Autor: George Traicu

Publicat: 25-03-2025 08:22

Actualizat: 25-03-2025 10:22

Article thumbnail

Sursă foto: bbc.com

Armata israeliană a anunțat marți că a lovit ținte aflate în două baze militare siriene. Este vorba despre bazele „Tadmur și T4”, din provincia Homs. Israelienii susțin că țintele au legătură cu forțele iraniene și cu Hezbollah, notează Mediafax.

Israelul a intensificat atacurile aeriene în Siria în ultimele luni, vizând poziții militare despre care spune că sunt legate de forțele iraniene și de Hezbollah din Liban, ambii aliați ai fostului guvern sirian.

Provincia Homs, unde se află bazele aeriene T4 și Tadmur, a fost lovită în mod repetat deoarece prin zonă trec traficanții regionali de arme, potrivit Reuters.

Loviturile s-au intensificat după ce rebelii islamiști l-au înlăturat de la putere pe președintele sirian Bashar al-Assad.

Israelul a transmis în repetate rânduri că nu va tolera prezența unor organizații extremiste în sudul Siriei și a cerut ca zona să fie demilitarizată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri