Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Israelul lovește putenic în Cisiordania - Cel puţin opt morţi şi peste 50 de răniţi

thegazapost.com
Cisiordania palestinian operaţiune israeliană

Forţele israeliene au lansat luni în oraşul Jenin din Cisiordania cea mai mare operaţiune militară din ultimii 20 de ani, în urma căreia cel puţin opt persoane au murit şi peste 50 au fost rănite, potrivit unui bilanţ comunicat de Ministerul palestinian al Sănătăţii, relatează CNN şi Reuters, potrivit news.ro.

Cinci dintre palestinienii ucişi erau adolescenţi, a precizat ministerul. Un al nouălea palestinian a fost împuşcat şi ucis de forţele israeliene în apropiere de Ramallah, în Cisiordania, într-un incident separat, potrivit autorităţilor sanitare.

Cea mai mare incursiune a armatei israeliene în Cisiordania din ultimii 20 de ani ani a început în cursul nopţii împotriva taberei de refugiaţi palestinieni din Jenin (nord) şi a continuat în cursul dimineţii şi al după-amiezii implicând sute de soldaţi în schimburi de focuri.

Focuri de armă şi explozii au fost auzite pe tot parcursul zilei, în timp ce luptele au continuat între trupele israeliene şi luptătorii din Brigăzile Jenin, o unitate formată din grupuri militante cu sediul în tabăra de refugiaţi supraaglomerată din oraş.

Armata israeliană a anunţat în primele ore ale dimineţii de luni că a lansat un "amplu efort antiterorist în zona oraşului Jenin şi a taberei Jenin", lovind "infrastructură teroristă".

În anumite momente în cursul dimineţii, cel puţin şase drone au putut fi văzute zburând deasupra oraşului şi a taberei adiacente, o zonă densă care adăposteşte aproximativ 14.000 de refugiaţi pe 0mai puţin de jumătate de kilometru pătrat.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost informat cu privire la "progresul operaţiunii" din Jenin şi a "discutat despre planurile operaţionale viitoare", a precizat biroul său.
Locuitorii din Jenin au declarat pentru CNN că au auzit explozii şi focuri de arme grele în zonă, în timp ce imagini la faţa locului arată palestinieni răniţi care sunt evacuaţi cu ambulanţa la spitalul guvernamental din Jenin.

Dintre cei peste 50 de răniţi, 10 sunt "în stare gravă", a precizat Ministerul palestinian al Sănătăţii în primele ore ale după-amiezii de luni. Mahmoud al-Saadi, directorul Semilunii Roşii palestiniene din Jenin, a declarat că majoritatea rănilor sunt "grave şi în partea superioară a corpului", adăugând că procesul de transportare a răniţilor este dificil.

Imaginile împărtăşite jurnaliştilor păreau să arate operaţiuni în curs de desfăşurare în unele părţi ale taberei de refugiaţi din Jenin, precum şi vehicule militare israeliene care patrulau pe străzile din oraş, luni dimineaţa. CNN precizează nu a reuşit să verifice în mod independent înregistrările video.

Raidul are loc la mai puţin de două săptămâni după ce un alt raid militar israelian s-a soldat la Jenin cu cel puţin cinci palestinieni morţi şi zeci de răniţi. Opt soldaţi israelieni au fost răniţi în acea operaţiune şi au fost evacuaţi cu succes, potrivit armatei israeliene.

Acum, Israelul a declarat că a lovit un centru de comandă operaţional comun pentru tabăra de refugiaţi din Jenin şi agenţii Brigăzii Jenin, un grup militant palestinian asociat cu Jihadul Islamic. "În plus, centrul de comandă a oferit adăpost pentru persoane căutate, implicate în comiterea de atacuri teroriste în ultimele luni în zonă", a precizat armata israeliană.

Ulterior, forţele israeliene au precizat că au vizat o instalaţie de producere a armelor şi de depozitare a dispozitivelor explozive şi au confiscat un "lansator de rachete improvizat" şi arme suplimentare în timpul operaţiunilor care au fost efectuate în coordonare cu Autoritatea israeliană pentru valori mobiliare (ISA).

Mai târziu, luni, un avion al armatei israeliene a lovit în apropierea unei moschei "pentru a înlătura o ameninţare", fără a preciza despre ce era vorba.

Bilanţul victimelor oferit de Ministerului palestinian al Sănătăţii a fost comunicat înainte de atacul aerian din apropierea moscheii.

Ca răspuns la atacurile de luni, Hamas a făcut apel la militanţii din Cisiordania şi Ierusalim să lovească Israelul "prin toate mijloacele disponibile", se arată într-o declaraţie a aripii sale militare.

La rândul său, Jihadul islamic palestinian a declarat că îşi va "face datoria" în oprirea "masacrului" din Jenin.

Egiptul a condamnat, de asemenea, incursiunea israeliană, calificând-o drept un act de "agresiune".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.