Tot mai apropiați: al doilea ministru israelian sosește în Arabia Saudită în mai puțin de o săptămână

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 03-10-2023

Actualizat: 03-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Un ministru israelian a sosit luni în Arabia Saudită pentru o conferinţă a Naţiunilor Unite, al doilea în decurs de o săptămână, au anunţat serviciile sale, într-un moment în care discuţiile dintre cele două ţări se intensifică pentru normalizarea relaţiilor bilaterale, notează AFP, citat de Agerpres.

Ministrul israelian al comunicaţiilor, Shlomo Karhi, participă la Riad la o reuniune a Uniunii Poştale Universale, agenţie specializată a ONU care acţionează pentru cooperarea internaţională în sectorul poştal.

În cursul acestei vizite, Shlomo Karhi urmează să ţină un discurs şi să se întâlnească cu mai mulţi responsabili, printre care ambasadorul american în Arabia Saudită şi ministrul turc al comunicaţiilor, potrivit unui comunicat al serviciilor sale.

El se află în fruntea unei delegaţii de 14 persoane printre care reprezentanţi ai Ministerului de Externe, a precizat documentul.

Săptămâna trecută, Casa Albă a afirmat că negocierile dintre Israel şi Arabia Saudită continuă să progreseze.

Washingtonul face presiuni pentru o normalizare a relaţiilor dintre cele două ţări, care ar conduce în special monarhia petrolieră la obţinerea de garanţii de securitate americane în schimbul recunoaşterii statului evreu.

Un acord între cele două ţări s-ar înscrie în linia aşa-numitelor Acorduri Abraham în baza cărora Israelul a stabilit relaţii diplomatice în 2020 cu trei ţări arabe, sub egida fostului preşedinte american Donald Trump.

Pe 26 septembrie, ministrul israelian al turismului, Haim Katz, s-a deplasat în Arabia Saudită, devenind primul ministru israelian care a vizitat public această ţară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri