Preşedintele rus Vladimir Putin vrea să se întoarcă la frontierele Rusiei stabilite în timpul lui Petru cel Mare şi se bucură de sprijinul "majorităţii ruşilor", afirmă istoricul rus şi fostul disident din perioada sovietică Roy Medvedev, în opinia căruia invazia din Ucraina reprezintă încercarea şefului de la Kremlin de "a rescrie istoria", transmite luni EFE.
Putin "vrea să plaseze Rusia între marile puteri ale lumii, lângă China şi Statele Unite. Ştie ce spune şi chiar crede ceea ce spune. Problema este mereu aceeaşi. Pentru Europa, Rusia va fi mereu prea mare. Pentru marea majoritate a ruşilor, nu", apreciază Medvedev, într-un interviu publicat luni de cotidianul italian Corriere della Sera.
În privinţa invaziei din Ucraina, istoricul rus, în vârstă de 95 de ani şi care a fost expulzat în 1968 din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) pentru că s-a opus reabilitării dictatorului sovietic Iosif Stalin, consideră că Putin "se teme, poate, de consecinţele economice, dar că majoritatea ruşilor sunt de acord cu ceea ce se întâmplă", chiar dacă "occidentalilor nu le place să recunoască acest lucru".
Ucraina, "ca sferă de influenţă, datează din punct de vedere geografic de pe vremea lui Gogol, marele nostru scriitor care s-a născut într-un teritoriu care aparţine acum Ucrainei, dar pe care toată lumea îl consideră rus. Istoria niciodată nu se întâmplă degeaba. Nici măcar Putin nu intenţionează să recupereze tot teritoriul. Doar partea rusofonă. În ceea ce priveşte ameninţarea nucleară, nimeni nu se gândeşte cu adevărat la ea. Sunt doar vorbe", dă el asigurări.
Despre Putin, Medvedev spune că este "o persoană absolut ciudată. Este obsedat să se lupte cu trecutul, vrea să fie ţinut minte, să se transforme în simbolul nostru. În acest sens, este motivat de ambiţii personale. Ucraina este mai presus de orice încercare a lui de a rescrie istoria, de a-i devia cursul".
"Din capul locului, (Putin) nu este un ţar, personalitate care pentru el are conotaţii mitologice. Din capul locului, nu seamănă cu Lenin. Dar nu este nici ca Stalin, cu care este adesea comparat cu maliţiozitate", adaugă Medvedev, care a fost prigonit de dictatorul sovietic şi reabilitat odată cu "perestroika" lui Mihail Gorbaciov, al cărui colaborator a fost.
Despre "democraţia rusă", Medvedev afirmă că "este foarte controlată. Însă în doar 10 ani de democraţie de tip occidental, în timpul guvernării (Boris) Elţîn, ţara a fost făcută ţăndări. Şi nici aşa nu le-a plăcut. În afară de această perioadă, ruşii nu au trăit niciodată democraţia 'voastră'. Nu sunt obişnuiţi".
Şi concluzionează: "Există alte modele de societate în afara celei din SUA. Europenii ar fi trebuit să fie primii care să înţeleagă acest lucru. Însă mereu aţi refuzat să recunoaşteţi acest fapt evident. Lumea nu mai este bipolară şi merge în altă direcţie. Putin şi Rusia au aşteptat multă vreme. Iar apoi au decis să meargă pe cont propriu".
Istoricul rus şi fost disident Roy Medvedev, despre miza invadării Ucrainei: Putin vrea să se întoarcă la Rusia lui Petru cel Mare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

103
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
103

94
Știința s-a răzgândit iar despre cum se transmit virusurile de la animale la oameni: Nu e nevoie de mutații genetice
94

213
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
213

143
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
143

377
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
377

370
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
370

2.171
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.171

2.809
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.809

641
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
641

807
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
807

866
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
866

1.749
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.749

2.734
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.734
















Comentează