ISU Caraş-Severin: O casă din comuna Brebu a fost distrusă de un incendiu puternic

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 03-06-2022

Actualizat: 03-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

O casă din satul Valeadeni, comuna Brebu, a fost distrusă vineri după-amiază de un incendiu puternic, trei persoane având nevoie de asistenţă medicală din partea echipelor de prim-ajutor după ce au făcut atacuri de panică, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

La sosirea pompierilor militari din Reşiţa, focul ardea generalizat la toată casa, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, potrivit Agerpres.ro.

Două femei, care au suferit un atac de panică, au primit îngrijiri la faţa locului, iar pentru o a treia persoană, cunoscută cu probleme cardiace, a fost solicitat sprijin din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Incendiul a fost localizat, pompierii acţionând pentru lichidarea acestuia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri