DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ISU Giurgiu anunţă că sunt depăşiri ale cotelor de atenţie în trei puncte hidrologice

alerta

Şeful ISU Giurgiu, Emil Apostol, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că în trei puncte hidrologice din judeţul Giurgiu râurile interioare care străbat judeţul au înregistrat depăşiri ale cotelor de atenţie.

"Din punct de vedere hidrologic avem trei puncte cu depăşiri, pe râul Glavacioc unde la staţia hidrologică Crovu în data de 19 februarie avem o depăşire cu trei centimetri a cotei de atenţie de două sute de centimetri, dar trebuie menţionat faptul că nivelul cotei de pericol este de trei sute de centimetri şi în momentul de faţă situaţia este monitorizată de Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi de cei de la Serviciul de Gospodărire a Apelor. În ceea ce priveşte râul Neajlov la staţia de măsurare de la Vadu Lat ieri am avut o cotă de 163 de centimetri, asta înseamnă o creştere peste cota de atenţie de 150 de centimetri, dar cota de pericol este de 260 de centimetri. Vestea bună este că astăzi deja avem scăderea Neajlovului la Vadu Lat, dar problema se mută spre Călugăreni unde cota este de 206 centimetri, asta înseamnă o creştere cu 20 de centimetri faţă de ziua de ieri. Trebuie precizat că încă nu s-a atins cota de atenţie de 220 de centimetri", a declarat Emil Apostol.

El spune că prognoza specialiştilor este că în trei zile apele vor începe să scadă şi a atras atenţia asupra faptului că, de câţiva ani, judeţul Giurgiu se confruntă cu o nouă particularitate, inundaţiile de iarnă, conform Agerpres. "Prognozăm că în două-trei zile cotele râurilor interioare judeţului vor începe să scadă, dar de câţiva ani avem o particularitate în judeţ, aceea a inundaţiilor de iarnă. Debitul apelor în condiţii de iarnă are o altă deplasare, mai crescută, pentru că nu avem vegetaţie. De câţiva ani avem fenomenul acesta pentru că au fost temperaturi pozitive iarna. Reprezintă o noutate şi pentru noi aceste inundaţii de iarnă, dar trebuie menţionat că, în clipa de faţă, nu avem gospodării sau locuinţe afectate, am avut câteva intervenţii la Mihăileşti, Novaci şi Comana, dar acestea au fost strict generate de băltiri şi averse de ploaie, nu din revărsări de râuri", a încheiat Emil Apostol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.