Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Italia a lansat licitaţie pentru crearea și gestionarea unui cloud pentru administraţie

evz.ro
parlament italia

Guvernul italian a lansat un concurs european pentru crearea şi gestionarea unui cloud naţional care să înmagazineze date ale Administraţiei Publice, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16 martie, relatează agenţia EFE.

Câştigătorul va trebui să investească 723 milioane de euro pentru prestarea de servicii în cloudul public şi privat, capabile să garanteze supervizarea şi controlul de către autorităţile însărcinate cu datele şi serviciile strategice.

Licitaţia europeană, care este supervizată de Autoritatea Naţională Anticorupţie (Anac), este destinată consolidării realizării şi gestionării unei infrastructuri fiabile, situate pe teritoriul naţional şi capabilă să găzduiască date şi servicii publice considerate critice sau strategice, conform Agerpres.

Compania care va câştiga licitaţia va înfiinţa o firmă care va fi supusă regulii aşa numitei "acţiuni de aur", care protejează companiile strategice naţionale.

Ministrul italian al Inovării şi Tranziţiei Digitale, Vittorio Colao, fost CEO la Vodafone, a declarat în septembrie 2021 că realizarea acestui cloud va reprezenta un pas înainte în privinţa reducerii decalajului digital pe care îl are Italia faţă de alte ţări europene, mai avansate în acest domeniu.

Intenţia Executivului italian este ca 75% din administraţiile italiene să utilizeze serviciile de cloud până în 2026.

Italia a elaborat un Plan de Recuperare dotat cu 220 miliarde euro, din care 191,5 miliarde vor proveni din fonduri europene şi restul din resurse naţionale sau provenite din alte fonduri, care este împărţit în şase capitole, digitalizarea fiind al doilea domeniu care va primi cele mai multe resurse, peste 20 %, imediat după tranziţia ecologică, domeniu care va avea alocat un procent de 30% din bani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.