Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Italia a pornit o rebeliune tăcută care o poate aduce în fruntea UE

www.ansa.it

Digi24:

Pe măsură ce procesul dezintegrării Uniunii Europene devine din ce în ce mai serios, cine poate asigura leadership-ul necesar pentru salvarea acestui proiect?...
Merkel a făcut mult mai mult rău Uniunii Europene decât oricare alt politician al său
Un exemplu clasic a fost dreptul de veto folosit de Angela Merkel cu privire la propunerea Prim-ministrului italian, Matteo Renzi, de a finanța programe pentru refugiați în Europa, Africa de Nord și Turcia prin emiterea de obligațiuni UE, o idee ce părea eficientă la acel moment — care presupunea costuri scăzute și care fusese deja sugerată de finanțiști de seamă, precum George Soros.
Refuzul arogant al lui Merkel de a lua măcar în considerare interesele generale ale Europei, atunci când amenință popularitatea națională a acesteia, a devenit un coșmar recurent pentru toți ceilalți lideri europeni.
Acest refuz nu are la bază doar politici economice și de imigrație, ci și atitudini agresive față de Grecia, subvențiile acordate pentru industria cărbunelui, susținerea producătorilor germani de automobile (cu problema emisiilor de noxe), servilismul la adresa Turciei în chestiunea libertății presei și slaba gestionare a prevederilor acordului de la Minsk ce vizează Ucraina.
Cu alte cuvinte, Merkel a făcut mult mai mult rău Uniunii Europene decât oricare alt politician al său, declarându-și, în același timp, dragostea pentru ”proiectul european”.
Italia a pornit o rebeliune tăcută care o poate aduce în fruntea UE
Însă către cine să se îndrepte acum privirea unei Europe deziluzionate și dezamăgite de leadership-ul german? Candidații evidenți nu pot sau nu doresc să preia rolul Germaniei: Marea Britanie s-a autoexclus; Franța e paralizată până la alegerile prezidențiale de anul viitor, posibil chiar și după; iar Spania nu poate nici măcar să formeze un guvern.
N-ar mai rămâne pe listă decât Italia, o țară ce a dominat politica și cultura europeană o bucată bună a istoriei sale și care este tratată acum drept o țară periferică. Însă Italia își reia încet-încet rolul istoric de sursă a celor mai bune idei europene și de lider în privința adoptării deciziilor politice și, ce e mai surprinzător, a celor economice.
Transformarea de către Draghi a BCE în cea mai creativă și proactivă bancă centrală reprezintă exemplul cel mai grăitor venit în sprijinul celor afirmate mai sus. Programul uriaș de relaxare cantitativă promovat de către Draghi, în ciuda opoziției germane, a salvat moneda euro ocolind reglementările Tratatului de la Maastricht cu privire la monetizarea și mutualizarea datoriilor guvernamentale.
Luna trecută, Draghi a fost primul președinte al unei bănci centrale care să ia în serios ideea distribuirii directe a banilor de la Banca Centrală către rezidenții zonei euro. Liderii germani au avut reacții furibunde și l-au atacat pe Draghi pe criterii naționalistice și personale.
Într-un plan mai puțin vizibil, Italia însăși a pornit o rebeliune tăcută împotriva principiilor economice pre-Keynesiene, promovate de guvernul Germaniei și de către Comisia Europeană. În cadrul consiliilor UE și la întrunirea de luna aceasta a Fondului Monetar Internațional în Washington, Pier Carlo Padoan, ministru de finanțe al Italiei, a subliniat din nou, pe un ton mai vehement și mai coerent decât al altor lideri europeni, nevoia de stimuli fiscali pentru UE.
Mai mult decât atât, Padoan a început deja implementarea unor stimuli fiscali prin reducerea nivelului taxelor și prin adoptarea și respectarea unui plan de cheltuieli publice, în ciuda insistențelor germanilor și ale Comisiei Europene de a restrânge cheltuielile bugetare.
Ca urmare a acestor măsuri, încrederea mediului de afaceri și a consumatorului în statul italian a atins cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani, condițiile de creditare s-au îmbunătățit, iar Italia este singura țară din grupul G-7 de la care FMI se așteaptă să aibă o creștere economică mai mare pentru anul 2016, față de 2015 (deși aceasta se va situa în jurul procentului de 1%)...
Italia a luat deciziile corecte
... Renașterea încrederii în sine a Italiei, precum și cea a leadershp-ului italian, pot fi ușor de observat prin politicile interne și internaționale propuse de statul italian. Renzi a fost singurul lider european al cărui partid a avut o cotă mai bună la alegerile pentru Parlamentul European din 2014, față de anii precedenți. De atunci, figura sa domină din ce în ce mai categoric scena politică italiană.
În timp ce amenințările populiste au crescut în Germania, Franța, Spania și Marea Britanie, Italia i-a întors spatele lui Silvio Berlusconi, iar Renzi a contribuit la diminuarea suportului pentru Liga Nordului (partid promotor al federalizării n.r.) și partidul Mișcarea 5 Stele (populist, antiglobalizare n.r.).
Italia a demarat astfel implementarea reformelor administrative, ale codului muncii și din domeniului pensiilor, prin măsuri de neconceput în trecut.
Și în ceea ce privește domeniul afacerilor externe, Italia pare mai hotărâtă. Paolo Gentiloni, ministru al afacerilor externe, are o colaborare strânsă cu predecesorul său, Federica Mogherini, actualul Comisar European pentru Politici Externe, pentru a crea politici mai coerente și mai eficiente în vederea soluționării crizei refugiaților și a problemelor din zona Libiei.
În plus, Italia face eforturi de normalizare a relațiilor cu Rusia (după momentul confruntărilor din Ucraina) și de întărire a colaborării în privința crizei siriene. Această campanie pare că a început să rodească și a condus la ridicarea treptată a sancțiunilor împotriva Rusiei (de la începutul verii).
Date fiind toate eșecurile leadershipului german la nivel european și vidul de putere din celelalte mari națiuni ale UE, decizia Italiei de a ieși la rampă a fost, cu siguranță, cea corectă. Așa cum a precizat și Renzi într-un interviu: ”După doi ani în care doar am ascultat, acum pot și eu vorbi”.
Rămâne de văzut dacă Italia poate forma o coaliție de țări ce susțin progresul economic și pragmatismul politic pentru a detrona conservatorismul și dogmatismul german.
Dar, într-un fel sau altul, economia politică a Europei va trebui să se adapteze noului tip de capitalism global, produs al crizei economice din anul 2008. Cu puțin noroc, o nouă ”specie” de lideri italieni agili și entuziaști vor înlocui dinozaurii germani incapabili, ale căror reguli și doctrine învechite duc Uniunea Europeană spre pierzanie.

Ziarul Financiar:

Uniunea Europeană pierde 17% din PIB-ul său prin plecarea Marii Britanii, astfel încât nu mai poate rivaliza cu blocul asiatic şi nici cu cel al SUA. PIB-ul UE cu Marea Britanie a fost în 2015 de circa 15.000 mld. euro, dar fără este la circa 12.500 miliarde de euro, departe acum de cel al SUA, de 16.000 mld. euro sau de cel al blocului asiatic unde numai China, Japonia, India şi Indonezia împreună fac tot circa 16.000 mld. euro.
Marea Britanie însă nu îşi poate trăda geografia şi va rămâne de văzut cum va putea fi mai apropiată comercial sau instituţional de alte spaţii economice decât cel al UE, mult mai îndepărtate.
Centrul de greutate al Uniunii se mută dintr-o dată mult mai la est, iar Germania va prelua cu şi mai mare fermitate rolul de lider al UE pe care oricum l-a avut până acum în virtutea PIB-ului de 3.300 mld. euro, cu 50% mai mare decât cel al Franţei (2.400 mld. euro în 2015) şi aproape dublu faţă de cel al Italiei (1.800 mld. euro).
La o privire de ansamblu, faţă de 1989 UE s-a mutat 1.000 de kilometri mai la est, prin includerea ţărilor din Europa de Est în valurile din 2004 şi 2007. Problema este că UE a câştigat astfel mai multă populaţie, dar a pierdut PIB.
În mod ironic, aflate la cele două extremităţi est/vest, Marea Britanie şi România au aproximativ aceeaşi suprafaţă, de circa 230.000 de kilometri pătraţi, însă populaţia Marii Britanii este de 65 de milioane de persoane, pe când a României este de aproape 20 de milioane. Deci densitatea este triplă, iar dacă se ţine cont de faptul că ţinuturile de nord sunt slab populate, aglomeraţia este co­vârşitoare. Mărturie stă pre­ţul caselor la Lon­dra, care cu orăşelele înve­cinate ajunge la 15 mi­lioane de persoane.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.