Italianca Sofia Goggia, accidentată, va rata Campionatele Mondiale de schi alpin de la Cortina d'Ampezzo

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-02-2021

Actualizat: 01-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Italianca Sofia Goggia, campioană olimpică la coborâre, s-a accidentat grav, duminică, în concursul de Cupă Mondială de la Garmisch-Partenkirchen şi nu va mai participa la Mondialele de schi alpin de la Cortina d'Ampezzo (8-21 februarie), a anunţat Federaţia italiană de schi, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Lipsită de şansă, Goggia, 28 ani, a căzut la Garmisch în timp ce concurentele coborau la baza pistei după anunţul amânării pentru luni a probei de slalom super-uriaş prevăzută luni în staţiunea germană, din cauza ceţii.

Citește și: 'AFACERE' ILEGALĂ cu indemnizații pentru SPRIJIN Covid-19 DEMANTELATĂ de procurori - Persoane care falsificau acte pentru artiști, sub LUPA anchetatorilor

Sofia a suferit ''o fractură de platou tibial lateral al genunchiului drept şi nu va lua parte la Mondialele de la Cortina'', a scris Federaţia italiană de schi într-un comunicat, după ce sportiva a fost examinată la un spital din Milano.

Italianca se afla într-o formă excelentă în acest sezon, după ce a câştigat patru dintre cele cinci probe de coborâre disputate în Cupa Mondială de schi alpin, iar la Mondiale se anunţa mare favorită în această probă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri