Italianul Alberto Bettiol s-a impus în etapa a 18-a a Turului Italiei

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 27-05-2021

Actualizat: 27-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ciclistul italian Alberto Bettiol (EF Education-Nippo) a câştigat joi, ''en solitaire'', etapa a 18-a a Turului Italiei, desfăşurată pe distanţa de 231 km, între localităţile Rovereto şi Stradella, columbianul Egan Bernal păstrându-şi poziţia de lider în clasamentul general.

Bettiol a fost cronometrat în 5 h 14 min 44 sec, fiind urmat de conaţionalul său, Simone Consonni (Cofidis), la 17 secunde, şi de irlandezul Nicolas Roche (Team DSM), la 17 secunde, scrie agerpres.ro.

În ierarhia generală, lider se menţine columbianul Egan Bernal (Ineos Grenadiers), urmat de italianul Damiano Caruso (Bahrain Victorious), la 2 min 21 sec, respectiv de britanicul Simon Yates (Team BikeExchange), la 03 min 23 sec.

Vineri, etapa a 19-a, antepenultima, va avea loc între localităţile Abbiategrasso şi Alpe di Mera (166 km).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri