Italianul Carlos Parisi, noul antrenor al echipei CS Rapid Bucureşti

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-07-2022

Actualizat: 22-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: kuma.fm

Parisi vine de la Olympiakos Pireu şi are o carieră impresionantă, pe parcursul căreia s-a aflat la conducerea unor formaţii recunoscute precum Roma, Scandicci, Casalmaggiore, Le Cannet, Lokomotiv Baku sau a naţionalei Cehiei.

Tehnicianul a câştigat campionatul, Cupa şi Supercupei Italiei, a cucerit de două ori Cupa CEV şi are o finală de Champions League.

Staff-ul tehnic va fi completat de Dan Florea (antrenor secund), Aurel Ioniţă (antrenor coordonator), Kemal Guner (preparator fizic), Radu Buldur (statistician), Ion Puscaşu (masor).

CS Rapid, care are 17 titluri naţionale în palmares (ultimul în 2006) şi medalia de bronz în Cupa CEV (1990), s-a clasat pe locul 7 la finalul sezonului trecut şi va participa în Cupa Challenge, urmând să înfrunte în primul tur formaţia sârbă Tent Obrenovac, prima manşă fiind programată în perioada 22-24 noiembrie (în deplasare), în timp ce returul va avea loc la Bucureşti, între 29 noiembrie şi 1 decembrie.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri