Ciclistul italian Giacomo Nizzolo (Qhubeka Assos) s-a impus duminică la sprint în a 34-a ediţie a cursei Clasica de Almeria, disputată pe un traseu de 183,3 km între Puebla de Vicar şi Roquetas de Mar din sudul Spaniei, cu timpul de 4h18min44sec, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Nizzolo, campionul european en titre, a fost urmat în acelaşi timp de francezul Florian Senechal (Deceuninck-Quick Step) şi de estonianul Martin Laad (Bora-Hansgrohe).
Unul dintre favoriţi la victorie, britanicul Mark Cavendish, s-a confruntat cu probleme mecanice şi a terminat cursa în coada plutonului.
În palmaresul cursei spaniole, Nizzolo îi succede germanului Pascal Ackermann (Bora-Hansgrohe), câştigătorul precedentelor două ediţii ale Clasicei de Almeria, una din rarele curse menţinute în Spania la debutul acestui an în contextul pandemiei de coronavirus.
Comentează