Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iulia Putinţeva, adversara Anei Bogdan în turul al doilea al Australian Open

Ana Bogdan 4

Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 54 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 7-5, 7-6 (6),pe britanica Heather Watson, locul 68 WTA, în primul tur al Australian Open.

Meciul a durat două ore şi 16 minute, iar Putinţeva va evolua în faza următoare pentru prima dată cu Ana Bogdan, anunță News.ro.

La rândul ei, Ana Bogdan, locul 107 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 6-2, pe Kristina Mladenovic (Franţa), locul 11 WTA şi cap de serie numărul 11, calificându-se în premieră în manşa secundă a Australian Open, la a doua participare pe tabloul principal de la Melbourne.

Bogdan s-a impus într-o oră şi 24 de minute şi îi prelungeşte criza jucătoarei franceze. Mladenovic nu a mai câştigat niciun meci de la începutul lunii august 2017. De atunci, ea a pierdut toate cele 15 partide jucate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.