Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iulian Chifu: Republica Moldova a realizat că neutralitatea pasivă nu mai este o soluție

Iulian Chifu / Facebook

Perspectiva unor pericole militare la adresa Republicii Moldova este puțin probabilă acum. O spune consilierul de stat pentru politică externă, securitate și afaceri strategice al prim-ministrului României, Iulian Chifu. Potrivit oficialului, riscul unei invazii rusești asupra Republicii Moldova este redus atât timp cât linia frontului este după râul Nipru. Iulian Chifu mai spune că retorica autorităților de la Moscova privind un eventual atac al Ucrainei asupra regiunii transnistrene este parte a războiului informațional, însă atât autoritățile de la Kiev, cât și cele de la Chișinău trebuie să fie vigilente pentru că în stânga Nistrului pot exista provocări sub steag fals, notează IPN preluat de Rador.

Consilierul de stat pentru politică externă, securitate și afaceri strategice al prim-ministrului României, Iulian Chifu, spune că rezistența armatei ucrainene și capacitatea sa de a obține victorii pe câmpul de luptă reprezintă un scut pentru securitatea Republicii Moldova. Potrivit oficialului de la București, riscurile militare la adresa Republicii Moldova sunt, în prezent, reduse, însă nu pot fi complet ignorate.

„Federația Rusă a fost îndepărtată de Herson, împinsă dincolo de Nipru. Acest lucru arată că direcția de mișcare a războiului reprezintă o îndepărtate de Republica Moldova. Pe de altă parte, faptul că s-a împlinit un an din momentul declanșării războiului, iar Federația Rusă nu a găsit instrumentarul pentru a ataca la nivelul la care a început războiul, ne arată că și capacitatea sa convențională este redusă. Sigur, există oameni, armament, presiune pe toată lungimea frontului, dar cu câștiguri foarte mici și cu un număr mare de oameni pierduți. Asta înseamnă că o schimbare masivă a acestui trend este puțin probabilă”, a spus Iulian Chifu la Radio Moldova.

Ieri, Ministerul rus de Externe a anunțat printr-un comunicat de presă că „orice acțiune care reprezintă o amenințare la adresa securității cetățenilor ruși din Transnistria va fi considerată, drept un atac împotriva Federației Ruse”. Comunicatul vine după ce acum două zile, Ministerul rus al Apărării a anunțat că Ucraina ar pregăti un atac asupra regiunii transnistrene. Iulian Chifu spune că retorica autorităților de la Moscova face parte dintr-un război informațional. Totuși, autoritățile Republicii Moldova trebuie să fie vigilente în privința unor destabilizări în regiunea transnistreană.

„De salutat pentru Republica Moldova este că a realizat că neutralitatea pasivă nu mai este o soluție. Cel mai notoriu stat neutru, Elveția, aflat în mijlocul Europei, are cea mai mare investiție pe cap de locuitor în susținerea apărării și securității. Informațiile privind o eventuală invazie ucraineană asupra regiunii transnistrene sunt parte a dezinformării că Ucraina ar pregăti un anumit tip de atac. Faptul că Ucraina masează trupe în zona regiunii transnistrene nu înseamnă că pregătește un atac, ci că încearcă să-și protejeze teritoriul de perspectiva unor provocări venite din acea regiune. Toate aceste elemente sunt preocupante și nicio administrație responsabilă nu le poate ignora. Faptul că acolo, sub steag fals, ar putea fi pregătită o provocare, preocupă. Republica Moldova va urmări cu multă atenție, în baza schimbului de informații internațional ce se întâmplă acolo, ca să poată reacționa”, a spus consilierul de stat pentru politică externă, securitate și afaceri strategice al prim-ministrului României, Iulian Chifu.

Ieri, Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat printr-un comunicat de presă că „mesajele lansate în ultimele zile în spațiul public de către autoritățile Federației Ruse privind presupusele provocări din partea forțelor armate ucrainene pe segmentul central (transnistrean) al frontierei de stat a Republicii Moldova cu Ucraina nu corespund adevărului”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.