DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

IURES în scandalul facturilor UMFLATE: 2,2 MILIOANE de facturi ELECTRICA au fost stornate de ANPC

stiri.tvr.ro
ANPC

Amenzi de 645.000 lei şi măsuri de recalculare a tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii au fost aplicate după 94 de controale ale ANPC la companii furnizoare de energie electrică şi gaze. Peste 300 de sesizări au fost primite până acum la adresa de mail şi la linia telefonică dedicate celor nemulţumiţi de facturi. ”Comandamentul pentru Energie - structură special creată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), aflată sub directa coordonare a preşedintelui instituţiei, Mihai Culeafă, şi a directorului general Paul Anghel – verifică modul în care unele companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale au respectat legislaţia în vigoare şi drepturile consumatorilor persoane fizice, dar şi felul în care acestea au reacţionat, ca urmare a controalelor ANPC întreprinse. Astfel, până în acest moment, comisarii ANPC au finalizat 94 de acţiuni de control, în întreaga ţară, alte 100 aflându-se în curs de derulare”, anunţă instituţia.

Până acum, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii. Până la această oră, cu titlu de exemplu, la operatorul economic Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, s-au stornat 2.232.224 de facturi la care nu se cuprinseseră conceptele de compensare/plafonare de la 1.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în ogindă de facturi calculate conform normelor legale în vigoare.

Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:

nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021

tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%

informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea

nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,

nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.

contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate

diferenţe de preţ între 2 notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consummator

împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;

procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori;

practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative

furnizarea de energie electrică, fără licenţă

nerespectarea termenului de facturare şi facturarea comasată pe două luni.

Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (prin poştă sau predare personală la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor, ale căror adrese sunt pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziţia consumatorilor din toată ţara un număr de telefon şi o adresă de e-mail dedicate.

Aceştia sunt invitaţi să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro .

Până în acest moment, pe aceste două canale speciale de comunicare, au sosit 112 sesizări, pe e-mail şi 200 prin telefon.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.