Ivan Rakitic vrea să rămână la Barcelona

Autor: George Traicu

Publicat: 28-04-2019

Actualizat: 28-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Daily Express

Ivan Rakitic (31 de ani) vrea să continue la Barcelona în 3 ani. Mijlocaşul a declarat la finalul meciului de sâmbătă seară, care i-a făcut campioni pe catalani, că nu este dispus să plece la altă echipă potrivit mediafax.

Le cere celor din conducere şi antrenorului să îi îndeplinească dorinţa, chiar dacă în ultima vremea s-a vorbit că Barcelona a primit multe oferte de transfer, în special din Serie A. FC Barcelona a câştigat meciul din runda 35, contra lui Levante, scor 1-0, asigurându-şi astfel al 26-lea titlu din istorie în La Liga. Anunţul pe care mulţi îl aşteptau de la Rakitic a fost făcut la puţin timp după terminarea partidei. ”Nu vreau să fiu în niciun alt loc. Sper ca preşedintele, antrenorul, clubul şi fanii să fie de acord cu mine şi sper să vină momentul în care să mi se spună că mai pot rămâne la Barcelona încă 3 ani”.

În acest moment, Rakitiv primeşte 12,7 milioane de euro anual din partea Barcelonei, iar noua înţelegere, semnată în 2017, expiră în 2021. Odată cu venirea lui Frenkie de Jong pentru 86 de milioane de euro, croatul a devenit numele important despre care se spunea din ce în ce mai des că va părăsi formaţia condusă de Ernesto Valverde.

18 milioane a costat-o Rakitic pe Barcelona, în 2014, când a venit de la Sevilla. De atunci, croatul vicecampion mondial în 2018 a câştigat o Ligă a Campionilor, 4 titluri, 4 Cupe ale Regelui Spaniei, 3 Supercupe ale Spaniei, două Supercupe ale Europei şi două Campionate Mondiale ale Cluburilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri