Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a negat luni orice amestec al Moscovei în decizia unor ţări arabe de a rupe relaţiile diplomatice cu Qatarul, transmite Xinhua. Într-o conferinţă de presă, Lavrov a declarat că "este o problemă care ţine de relaţiile bilaterale între ţările respective. Nu ne amestecăm în astfel de decizii, deşi suntem suspectaţi că ne-am afla în spatele oricărei evoluţii din lume. Dar vă asigur că nu este adevărat".
Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au anunţat luni încetarea relaţiilor cu Qatarul, acuzând regimul de la Doha că susţine terorismul internaţional. Libia, Yemenul şi Maldivele s-au raliat mişcării de izolare a Qatarului. Israelul consideră că ruptura dintre monarhiile din Golf şi Qatar deschide calea cooperării cu statele arabe în combaterea terorismului, informează AFP. Ministrul de externe Avigdor Lieberman a declarat luni în parlamentul israelian că izolarea Qatarului "este o nouă ilustrare a faptului că până şi statele arabe înţeleg că pericolul real pe scena regională nu vine din partea Israelului, a evreilor sau a sionismului, ci din partea terorismului". Şeful diplomaţiei israeliene a reamintit că preşedintele american Donald Trump a vorbit recent în Arabia Saudită despre o coaliţie împotriva terorismului, iar Israelul este deschis unei astfel de cooperări, conform Agerpres.
AFP notează că Israelul este în primul rând preocupat de susţinerea de către Qatar a mişcării islamiste Hamas, care controlează Gaza şi care este considerată de statul evreu o organizaţie teroristă.
Comentează