Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jaf armat într-o benzinărie din București: un tânăr cu cagulă a amenințat cu un pistol și a furat cartușe de țigări/ Video

jaf armat

Un adolescent în vârstă de 18 ani a fost reţinut de poliţişti după ce i-a ameninţat cu un pistol pe angajaţii unei benzinării din Bucureşti şi a furat mai multe bunuri, în special cartușe de țigări. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru complicele său, care a supraveghat zona în timpul jafului. Tânărul mascat ar avea antecedente penale de furt calificat, lovire sau alte violențe.

”Joi, 20 octombrie a.c., poliţiști din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție, în Capitală, la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 18 ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 18 octombrie a.c., Secția 7 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat necunoscut, ce avea fața acoperită, a amenințat cu un pistol angajații unei benzinării din Sectorul 2, apoi a sustras mai multe bunuri.

Cazul a fost preluat de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, iar în urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 18 ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională, bănuit de comiterea faptei. Probatoriul administrat a relevat faptul că bănuitul ar fi fost ajutat de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care ar fi supravegheat locul pentru a nu fi surprinși, precum și traseul folosit ulterior comiterii faptei.

În cursul zilei de ieri, 20 octombrie a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, în Capitală, la domiciliul bănuitului de 18 ani, acesta fiind depistat și condus la audieri. În urma perchezițiilor au fost identificate mai multe mijloace materiale de probă, precum și un pistol tip air-soft folosit la săvârșirea faptei.

De asemenea, la scurt timp, a fost depistat și condus la audieri și cel de-al doilea bănuit.

Față de cei în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”, anunță Poliția Capitalei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.