Peste ''150 de prelevări de urme ADN, papilare şi de alte feluri au fost realizate'' la faţa locului în urma furtului de bijuterii de la Muzeul Luvru, a detaliat joi procuroarea Parisului, Laure Beccuau, care s-a declarat ''optimistă'', informează AFP, potrivit Agerpres.
Analizele ''presupun întârzieri, chiar dacă sunt prioritare pentru laboratoare'', a mai spus Beccuau în publicaţia franceză Ouest France. ''Rezultatele din următoarele zile'' vor deschide poate ''piste, mai ales dacă autorii au cazier'', a adăugat ea.
Procuroarea a explicat că, prin intermediul camerelor de supraveghere, ''s-a putut urmări'' parcursul jefuitorilor ''în Paris şi în departamente limitrofe'', evocând de asemenea ''imagini disponibile graţie camerelor publice sau private (autostrăzi, bănci, companii)''.
Ea a amintit dorinţa sa ''de a-i reţine cât mai rapid pe autori pentru a regăsi bijuteriile înainte ca pietrele preţioase să fie într-un final scoase, iar metalul topit''.
În opinia sa, ''rezonanţa mediatică'' a ''acestui jaf organizat'' oferă ''o mică speranţă că autorii nu vor îndrăzni să se mişte prea mult cu bijuteriile'', estimate la 88 de milioane de euro. ''Vreau să fiu optimistă'', a mai spus procuroarea Parisului.
Ştirea despre furtul de la Luvru a făcut înconjurul lumii începând de duminică. Autorităţile sunt de atunci pe urmele a patru infractori care au fugit cu opt bijuterii aparţinând coroanei Franţei, în urma unui jaf spectaculos, care pune sub semnul întrebării securitatea celui mai celebru muzeu din lume.






























Comentează