DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Jandarmii au fost chemaţi din nou pentru alungarea urşilor din Băile Tuşnad; populaţia, avertizată prin RO-ALERT

StirileTVR.ro - Tvr
jandarmeria romana, jandarmi

Jandarmii harghiteni au fost chemaţi din nou, în noaptea de luni spre marţi, pentru îndepărtarea unei ursoaice cu pui care intrase în curtea unei femei din Băile Tuşnad, populaţia din zonă fiind avertizată despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT trimis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, femeia a sunat la 112 şi a semnalat faptul că în curtea sa se află o ursoaică cu pui. 

La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie, însă animalele nu mai erau în curte. 

Echipajul de jandarmerie a rămas pentru o perioadă în zonă pentru a se asigura că urşii nu revin.

Citește și: Atenție, șoferi - Cod GALBEN de ceață. Ce județe sunt vizate

De asemenea, ISU Harghita a avertizat populaţia despre existenţa pericolului, iar la faţa locului a fost trimis şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. 

În ultimele zile a crescut numărul solicitărilor privind îndepărtarea urşilor din localităţi, jandarmii intervenind, doar în weekendul trecut, la Lunca de Sus, Praid, Zetea şi Şimoneşti. 

De la începutul anului, ISU Harghita a transmis, cu avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aproximativ 30 de mesaje RO-ALERT, prin care avertiza populaţia că în zona locuită se află un urs şi nu trebuie să se expună pericolului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.