Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jandarmii fac PRĂPĂD Protestatarii care au ieșit ieri în stradă au încasat AMENZI de peste 350.000 de lei

Inquam Photos/ George Călin
proteste violente jandarmi politie

Un număr de 644 de amenzi în valoare de peste 368.000 de lei au fost aplicate în urma protestelor desfăşurate marţi în 71 de localităţi împotriva măsurilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19, a informat Jandarmeria Română.

"Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele care au avut loc ieri, în 71 de localităţi. Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor şi participanţilor 644 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 368.350 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestaţiilor, desfăşurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricţionarea circulaţiei şi permit deplasarea în afara locuinţei pentru motive strict reglementate, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară", se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei transmis miercuri AGERPRES.

Citește și: Bill Gates dă SEMNALUL: REVENIREA la normal mai durează un an de zile, cu condiția ca lumea să se vaccineze

Potrivit comunicatului, în 38 dintre cele 71 de localităţi în care au avut loc manifestaţii publice s-a depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.

"La Brăila, o parte dintre manifestanţi a aruncat cu obiecte contondente asupra jandarmilor şi asupra autospecialelor, rănind un jandarm şi avariind mai multe autospeciale. Din grupul celor care s-au manifestat violent, 17 persoane au fost conduse la sediul IPJ Brăila pentru continuarea cercetărilor. În încercarea de a induce ideea unei intervenţii abuzive a jandarmilor, unul dintre manifestanţi a postat pe reţelele de socializare un clip video în care prezintă un tânăr căzut pe jos, cu o pată de culoare roşie în jurul capului, sugerând că este vorba de sânge, ca urmare a unei intervenţii a forţelor de ordine. Facem precizarea că tânărul respectiv avea în jurul gâtului o eşarfă de culoare roşie şi în niciun caz nu era vorba despre sânge, aşa cum tot în imaginile postate se demonstrează acest aspect. Bărbatul respectiv tocmai fusese sancţionat de către jandarmi cu suma de 1.950 lei pentru încălcarea prevederilor legale", se menţionează în comunicat.

În Capitală, mai informează Jandarmeria, pe timpul deplasării coloanei de manifestanţi, la intersecţia Vasile Pârvan cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu, un bărbat a fost surprins în timp ce sustrăgea băuturi răcoritoare din vitrinele unei benzinării. Acesta a fost condus la Secţia de Poliţie 5, unde au fost întocmite documentele de sesizare pentru infracţiunea de furt.

Conform comunicatului citat, permanent, pe timpul desfăşurării acestor manifestaţii, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoştinţa participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele nerespectării acestora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.