Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Janez Jansa va fi noul premier sloven

Operation World
Slovenia

Preşedintele sloven Borut Pahor l-a desemnat, miercuri, pentru funcţia de prim-ministru pe Janez Jansa, care a mai condus Executivul în perioadele 2004-2008 şi 2012-2013, şi a cerut Parlamentului să îl accepte.

Jansa, în vârstă de 61 de ani, este preşedintele Partidul Democrat Sloven, de centru-dreapta. Într-o conferinţă de presă, el a spus că Guvernul său se va concentra, între altele, pe îmbunătăţirea sistemului sanitar naţional şi pe decentralizare.

Una dintre principalele lui sarcini va fi preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care o va prelua la jumătatea anului 2021.

Apropiat al prim-ministrului ungar Viktor Orban, Jansa pledează de asemenea pentru un control mai strict al graniţelor pentru a preveni intrarea pe teritoriu a migranţilor ilegal.

Parlamentul urmează să îşi exprime opţiunea privind noua propunere, săptămâna viitoare, prin vot secret.

Jensa îl va înlocui pe Marjan Sarec, politician de centru-stânga, care a demisionat luna trecută.

Nominalizarea a venit la o zi după ce PDS a făcut o coaliţie cu trei partide de centru-stânga şi conservatoare. Împreună, partidele au 48 dintre cele 90 de locuri din Parlament.

După ce va fi confirmat de Parlament, Jansa va avea la dispoziţie 15 zile să îşi prezinte Guvernul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.