Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Japoneza Naomi Osaka a renunţat să participe la turneul WTA de la Berlin

wtatennis.com
naomi osaka

Japoneza Naomi Osaka, fost lider mondial al tenisului feminin, a renunţat să participe la turneul WTA de la Berlin, prima dintre cele două competiţii pe iarbă ce servesc drept pregătire pentru Wimbledon, a anunţat sâmbătă agenţia Kyodo.

Naomi Osaka, în vârstă de 24 de ani, câştigătoarea a patru turnee de Mare Şlem, acum locul 43 în ierarhia internaţională, a fost eliminată luna trecută de americanca Amanda Anisimova în primul tur la Roland Garros (7-5, 6-4), după ce a jucat cu dureri la tendonul lui Ahile, potrivit Agerpres.ro.

Primele trei jucătoare ale momentului în clasamentul WTA, poloneza Iga Swiatek, estoniana Anett Kontaveit şi spaniola Paula Badosa, vor lipsi de asemenea de la turneul de la Berlin, ce are loc săptămâna viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.