DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Japonia calcă pedala la podea în cursa înarmării: alocă 37 de miliarde de dolari, după amenințările Chinei și Coreei de Nord

asiatimes.com
armata japonia

Japonia intenţionează să aloce circa 5 trilioane de yeni (37 miliarde de dolari) în următorii cinci ani pentru dezvoltarea şi desfăşurarea de rachete cu rază lungă de acţiune, pe fondul intensificării ameninţărilor militare din regiune, relatează miercuri Kyodo şi dpa. Autorităţile de la Tokyo vor să deţină o "capacitate de contraatac" în faţa creşterii puterii militare a Chinei şi a lansărilor repetate de rachete balistice ale Coreei de Nord.

Potrivit unor relatări anterioare din media, Japonia are în vedere de asemenea achiziţionarea de rachete de croazieră de la puterea sa protectoare, Statele Unite ale Americii.

Circa un trilion de yeni din totalul prevăzut vor fi folosiţi pentru extinderea capacităţii de rachete ghidate antinavă şi diversificarea platformelor de lansare a proiectilelor. Alţi 800 de miliarde de yeni vor fi cheltuiţi pe dezvoltarea de arme hipersonice cu planare pentru apărarea insulelor izolate din sud-vestul Japoniei şi de rachete hipersonice dificil de interceptat, au menţionat surse pentru Kyodo.

În plus, guvernul va utiliza diferite tipuri de drone, inclusiv ofensive pentru eliminarea intruşilor şi unele capabile să funcţioneze în mediu subacvatic.

Guvernul intenţionează să includă ideea controversată a dobândirii acestei capacităţi de contraatac, care îi va permite Japoniei să ţintească şi să anihileze rachete inamice înainte de lansarea lor de pe teritorii străine, în Strategia de Securitate Naţională ce urmează să fie examinată în cursul acestei luni.

Achiziţia de astfel de arme ofensive este controversată în Japonia dată fiind Constituţia sa pacifistă de după război. Politica de securitate niponă s-a concentrat până acum exclusiv pe apărare.

Totuşi, pe fondul situaţiei de securitate tot mai tensionate, această ţară, care face parte din G7, grupul celor mai dezvoltate economii, vrea să-şi sporească drastic capacităţile de apărare. Partidul premierului Fumio Kishida vizează o majorare a bugetului apărării pentru a ajunge la cel puţin 2% din PIB, în următorii cinci ani, în condiţiile în care acesta a fost plafonat mult timp la circa 1% din produsul intern brut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.