Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Japonia extinde starea de urgență în alte șapte regiuni din cauza pandemiei de COVID-19

digi24.ro
Premierul Japoniei, Yoshihide Suga

Prim-ministrul Japoniei, Yoshihide Suga, a decis miercuri să extindă starea de urgenţă din cauza pandemiei de COVID-19 şi la alte regiuni din ţară după ce Japonia s-a confruntat cu o creştere a numărului de cazuri, informează Reuters, potrivit AGERPRES.

Citește și: O fotografie a Kamalei Harris, publicată pe coperta revistei Vogue, stârnește controverse: care este motivul

Suga a declarat stare de urgenţă în alte şapte prefecturi, inclusiv Kyoto, Osaka şi Fukuoka, numărul prefecturilor afectate de această măsură ajungând la 11.

Guvernul a solicitat ca rezidenţii din cele 11 prefecturi să evite ieşirile nenecesare, iar barurile şi restaurantele să se închidă până la ora 20:00. Măsura rămâne în vigoare până pe 7 februarie.

'Stadiul infecţiilor continuă să fie foarte grav'', a spus ministrul Sănătăţii, Norihisa Tamura, în cadrul unei întâlniri de experţi.

Ministrul a recomandat cetăţenilor să evite deplasările neesenţiale şi cele care nu sunt urgente chiar şi pe perioada zilei.

''În funcţie de evoluţia ulterioară a situaţiei, există opţiunea de a extinde starea de urgenţă la întreaga ţară'', a declarat Toshio Nakagawa, preşedintele Asociaţiei medicale japoneze cu prilejul unei conferinţe de presă. ''Vrem ca guvernul să ia măsuri anticipat''.

Starea de urgenţă cu durata de o lună a fost declarată joi pentru Tokyo şi trei prefecturi învecinate - Chiba, Kanagawa şi Saitama - autorităţile din regiune făcând eforturi de a ţine sub control un al treilea val, sever, al pandemiei.

Circa 79% dintre persoanele consultate au spus că decizia luată joi vine ''prea târziu'', în timp ce aproape 78% au spus că măsura ar trebui extinsă şi la alte regiuni, potrivit unui sondaj realizat de agenţia Kyodo News şi publicat duminică.

Vineri, Japonia a raportat un număr record de 7.711 de noi infectări, inclusiv 2.392 de cazuri în Tokyo, marcând cea mai mare creştere zilnică pentru a patra zi consecutiv.

În Tokyo, aproape toată lumea poartă mască în public, dar trenurile de navetişti sunt încă aglomerate chiar şi după ce guvernul a îndemnat ca un număr mai mare de oameni să lucreze de acasă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.