Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jean-Francois Salles:'Producătorii auto au o mulţime de date pe care le pot împărtăşi cu furnizorii pentru a reduce perturbările din lanţurile de aprovizionare'

economica.net
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile masini

Producătorii auto au o mulţime de date pe care le pot împărtăşi cu furnizorii, partenerii din domeniul logistic şi guvernele, pentru a reduce perturbările din lanţurile de aprovizionare, a afirmat, joi, Jean-Francois Salles, responsabil cu lanţurile de aprovizionare în cadrul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, transmite Reuters.

Acesta a explicat că tranziţia la mobilitatea electrică, în combinaţie cu obiectivele climatice şi perturbările provocate de pandemia de COVID-19, fac dificilă gestionarea aprovizionării pentru Renault şi alţi producători auto.

"Va trebui să ne aşteptăm la evenimente adverse din ce în ce mai frecvente şi mai extinse, iar industria trebuie să se adapteze. Va trebui să simplificăm procesele şi să accelerăm operaţiunile", a declarat Salles, la un eveniment auto online organizat de Reuters.

Acesta a adăugat că modul de reducere al perturbărilor este împărţirea datelor cu toţi cei implicaţi.

"Desigur că nu poate fi împărtăşit tot, dar sunt o mulţime de date pe care le putem împărtăşi", a explicat oficialul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, potrivit Agerpres.ro.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.