Jens Stoltenberg l-a decorat pe Mircea Geoană: Cea mai înaltă distincție a NATO se acordă doar celor care își fac datoria peste așteptări

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 10-09-2024

Actualizat: 10-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Euronews

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, l-a felicitat marți pe Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al Alianței, pentru că a dat dovadă „de un profund simț al datoriei, diplomație și capacitatea de a conduce NATO într-o lume tot mai periculoasă”.

Stoltenberg i-a acordat înaltului oficial român  Ordinul NATO „Serviciul Merituos”, în semn de recunoaștere a „excepționalei activități în slujba Alianței Nord- Atlantice”.

Ceremonia a avut loc la sediul NATO din Bruxelles.

„Dragă Mircea, am onoarea de a te decora cu cea mai înaltă distincție a Alianței, acordată doar celor care își fac datoria peste așteptări în serviciul Alianței noastre.

În fiecare zi în această funcție, ai lucrat pentru a face Alianța mai puternică, pentru a consolida parteneriatele NATO și pentru a pregăti NATO pentru viitor”, a spus Stoltenberg.

El a subliniat „energia, entuziasmul și optimismul” lui Mircea Geoană, care „au fost constante de-a lungul carierei tale”.

„Când ai sosit la NATO în urmă cu cinci ani, ți-am cerut să fii campionul inovării în cadrul Alianței și să consolidezi parteneriatele NATO.

Datorită ție am făcut progrese într-un timp record. Îți mulțumesc pentru prietenia, leadershipul și angajamentul tău față de NATO”, a spus Stoltenberg.

Mircea Geoană a ocupat funcția de Secretar General Adjunct al NATO pe o perioadă de 5 ani, începând cu 2019, mandatul său fiind prelungit de două ori.

Săptămâna trecută, Mircea Geoană l-a anunțat pe Jens Stoltenberg că se retrage din această poziție începând cu data de 10 septembrie a.c.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri