Jens Stoltenberg subliniază sprijinul în domeniul militar şi cel al securităţii pentru Libia

Autor: George Traicu

Publicat: 05-12-2018

Actualizat: 05-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: wall street journal

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat marţi sprijinul în domeniul militar şi cel al securităţii pentru Libia, relatează agenţia Xinhua preluată de Agerpres.

Stoltenberg s-a exprimat în cadrul unei întâlniri la sediul NATO din Bruxelles cu premierul libian Fayez Serraj, susţinut de ONU. Cei doi oficiali au discutat despre evoluţiile politice şi din domeniul securităţii din Libia.

Mai mulți membri ai 'Ndrangheta, mafia calabreză, au fost arestați în Germania


Potrivit unui comunicat difuzat de biroul de presă al premierului libian, Stoltenberg a afirmat că NATO sprijină eforturile întreprinse de către emisarul ONU pentru Libia Ghassan Salame pentru a se ajunge la o soluţie la criza libiană.

''Premierul (libian) a subliniat importanţa coordonării şi a cooperării în domeniul militar şi cel al securităţii între Libia şi NATO'' în ce priveşte ''securitatea frontierelor şi lupta împotriva terorismului'', se afirmă în comunicat.

Serviciile de securitate libiene se străduiesc să instruiască şi să-şi echipeze personalul în contextul unor tulburări ce durează de ani de zile în ţară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri