Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat vineri anexarea ''ilegală şi ilegitimă'' de către Rusia a patru regiuni din Ucraina şi a menționat că NATO nu se implică direct în conflict, dar va sprijini Ucraina să recupereze teritoriile ocupate, potrivit Agerpres.
''Ucraina are dreptul să recupereze cu forţa aceste teritorii acum ocupate şi noi o vom sprijini să continue eliberarea acestor teritorii'', a declarat el într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.
„Aceste regiuni sunt Ucraina, la fel cum Crimeea (anexată în 2014 de Moscova) este Ucraina", a spus el. ''Aliaţii nu vor recunoaşte niciodată aceste teritorii ca făcând parte din Rusia''.
”Dacă îl lăsăm pe Putin să câştige în Ucraina, va fi catastrofal pentru Ucraina – Ucraina va înceta să existe ca o naţiune independentă şi suverană, dar va fi periculos şi pentru noi. Nu e ca şi cum inacţiunea nu este un risc, inacţiunea este un mare risc pentru că va crea o lume în care Putin va vedea că poate folosi forţa militară nepedepsit, poate invada un vecin şi să îşi stabilească o sferă de influenţă”, a adăugat Stoltenberg, potrivit News.ro.
”Când asculţi ce a spus nu doar despre Ucraina, ci şi despre membrii NATO, aliaţii estici, aceea va fi o lume care va fi mai periculoasă pentru noi toţi. Deci, da, ne confruntăm cu un război periculos în Ucraina, dar nu e ca şi cum acel război nu va mai fi periculos dacă îl lăsăm pe Putin să câştige. În multe feluri, ar creşte riscul pe termen lung pentru toţi. De aceea plătim preţul pentru sprijinirea Ucrainei”, a arătat secretarul general al NATO.
El a menţionat că se poate vorbi de mai multe tipuri de escaladare.
”Una este escaladarea în Ucraina, am transmis un mesaj clar despre asta, dar există un risc de escaladare şi în afara Ucrainei, implicând toţi aliaţii NATO, am fost clari şi pe tema asta. NATO nu este parte din conflict, sprijinim Ucraina, dar asta nu ne face parte din conflict, sprijinim o naţiune suverană în dreptul său suveran la autoapărare. În plus, am crescut semnificativ prezenţa militară în partea estică a alianţei, am făcut asta imediat după invazie, pentru că eram pregătiţi”, a mai afirmat Stoltenberg.
Comentează