DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Jeremy Corbyn: 'Extrema dreaptă se nutreşte din temerile alimentate de standardele de viaţă în scădere'

Liderul Partidului Laburist de opoziţie din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, le-a cerut vineri Socialiştilor Europeni, reuniţi într-un congres la Lisabona, să se alieze cu formaţiunile de stânga cu o gândire similară pentru a contracara ascensiunea "falşilor" populişti de dreapta , relatează Reuters.

"Mizele nu pot fi mai mari. Dacă nu ne putem ridica la înălţimea acestei sarcini, atunci vom netezi calea spre putere a falşilor populişti", a spus Corbyn la congresul anual al Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

"Extrema dreaptă se nutreşte din temerile alimentate de standardele de viaţă în scădere, coumunităţi deteriorate, locuri de muncă nesigure şi servicii publice subfinanţate. Ei abat responsabilitatea de la cei câţiva puternici responsabili pentru eşecul economic şi social şi o îndreaptă asupra minorităţilor", a afirmat el.

Forţele de extremă dreapta şi de dreapta anti-imigraţie s-au aflat în ascensiune în Europa în ultimii ani, ajungând la putere în Italia, Austria, Ungaria şi Polonia, câştigând influenţă în Germania şi Franţa şi înregistrând primul lor succes în Spania duminică, scrie Reuters.

"Dacă establishment-ul politic european va continua ca până acum, falşii populişti ai extremei drepte vor umple golul apărut", a mai spus Corbyn.

El a făcut apel la liderii cu orientări de stânga să colaboreze, aşa cum se întâmplă în Portugalia, unde guvernul socialist minoritar este sprijinit în parlament de două partide de extremă stânga, informează agerpres.ro.

În discursul susţinut cu doar câteva zile înainte de votul parlamentului britanic de la 11 decembrie asupra acordului de Brexit obţinut de Theresa May, Corbyn a reiterat că Partidul Laburist crede că acordul trebuie respins întrucât unul mai bun, care în mod ideal ar trebui să asigure o uniune vamală pe termen lung cu UE, rămâne posibil.

"Credem că acordul pe care l-a obţinut ea nu este acceptabil. Nimeni nu este mulţumit de el", le-a spus Corbyn reporterilor mai devreme.

"Primul lucru pe care îl putem face este să votăm împotrivă, să facem guvernul să negocieze un acord mai bun în liniile pe care le-am trasat şi dacă nu pot face asta ar trebui să demisioneze şi să avem alegeri generale", a mai afirmat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.