Jerome France, la a treia victorie consecutivă în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-07-2025 23:07

Actualizat: 07-07-2025 02:07

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia.com

Pilotul francez Jerome France a obţinut a treia sa victorie consecutivă în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (CNVC), duminică, în Memorialul Werner Hirschvogel de la Reşiţa, etapa a patra a sezonului, potrivit Agerpres.

France (Nova NP01), care venea după victorii la Rânca şi Harghita Băi, s-a impus cu timpul cumulat de 04 min 03 sec 022/1000 (2 min 01 sec 362/1000 în prima manşă şi 2 min 01 sec 660/1000 în manşa secundă).

Pe locul secund s-a clasat Octavian Ciovică (Norma M20f), la 13 sec 756/1000, podiumul fiind completat de Dragoş Şavloschi (Wolf Thunder), la 20 sec 012/1000.

France este lider la general, urmat de Elias Julian Răduţă etc.

Etapa a cincea a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, Trofeul Sinaia, va avea loc pe 27 iulie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri