Fosta mare patinatoare germană Katarina Witt, cu două titluri olimpice şi patru mondiale în palmares, a opinat că anturajul rusoaicei Kamila Valieva, 15 ani, este responsabil pentru testul pozitiv la o substanţă interzisă care a declanşat un scandal de dopaj la JO de la Beijing, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Valieva, medaliată cu aur în concursul pe echipe de luni, a fost depistată pozitiv la trimetazidină cu ocazia unui control antidoping efectuat la sfârşitul lunii decembrie. Medicamentul care conţine această substanţă este utilizat la tratarea anginei pectorale şi a intrat din 2014 pe lista interzisă.
''Recentele ştiri groaznice din patinajul artistic, sincer, m-au afectat. Kamila Valieva este o tânără şi un copil minune ale cărei performanţe şi graţie au încântat întreaga lume la doar 15 ani. Este minoră, depinde de adulţi şi ea nu poate fi blamată în acest caz'', a spus Witt, campioană olimpică pentru Germania de Est în 1984 şi 1988, pe pagina ei de Facebook.
''Acest scandal este un punct de cotitură dramatic pentru tinereţea ei şi cariera ei promiţătoare, sper din tot sufletul că sunt destui
oameni alături de ea să o susţină, să o protejeze şi să o încurajeze'', a adăugat Witt, 56 ani.
Fosta patinatoare germană, de şase ori campioană continentală, susţine că Valieva nu poate fi făcută responsabilă pentru testul pozitiv şi arată spre anturajul rusoaicei.
''Ca sportiv, tu urmezi întotdeauna sfatul celor de încredere, în acest caz a ascultat probabil de antrenorul ei şi de echipa medicală. Este o ruşine şi responsabilii adulţi ar trebui suspendaţi din sport pentru totdeauna. Ce i-au făcut cu bună ştiinţă, dacă se va dovedi adevărat, nu poate fi depăşit ca inumanitate şi face ca inima mea de sportivă să strige la infinit. O admir pe Kamila ca pe o stea radiantă care a explodat pe orbita lumii internaţionale de patinaj şi îmi doresc foarte mult să rămână acolo'', a spus Witt.
Participarea patinatoarei ruse Kamila Valieva la Jocurile Olimpice de la Beijing este suspendată până la o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), aşteptată înainte de debutul competiţiei individuale feminine, marţea viitoare, după ce favorită la aurul olimpic a fost depistată pozitiv la o substanţă interzisă.
Comentează