Atletul norvegian Jakob Ingebrigtsen a cucerit medalia de aur în proba de 5.000 m, sâmbătă seara, pe Stade de France, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce marţi a ratat podiumul la 1.500 m, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit AGERPRES.
Ingebrigtsen a fost cronometrat cu timpul de 13 min 13 sec 66/100, fiind urmat de kenyanul Ronald Kwemoi (13 min 15 sec 04/100) şi de americanul Grant Fisher (13 min 15 sec 13/100).
Scandinavul de 23 de ani s-a clasat pe patru la 1.500 de metri, probă în care a câştigat primul său titlu olimpic, în urmă cu trei ani, la Tokyo.
Ingebrigtsen a urmat ritmul ridicat impus de etiopianul Hagos Gebrhiwet, iar în ultimul dur a atacat victoria.
La ultimele două ediţii ale Mondialelor, în 2022 şi 2023, norvegianul s-a consolat cu titlurile la 5.000 de metri, după decepţii la 1.500 m (argint de fiecare dată).
Clasamentul finalei probei masculine de 5.000 de metri:
1. Jakob Ingebrigtsen (Norvegia) 13:13.66
2. Ronald Kwemoi (Kenya) 13:15.04
3. Grant Fisher (SUA) 13:15.13
4. Dominic Lokinyomo Lobalu (Echipa refugiaţilor) 13:15.27
5. Hagos Gebrhiwet (Etiopia) 13:15.32
6. Biniam Mehary (Etiopia) 13:15.99
7. Edwin Kurgat (Kenya) 13:17.18
8. Isaac Kimeli (Belgia) 13:18.10
9. Graham Blanks (SUA) 13:18.67
10. Jacob Krop (Kenya) 13:18.68
...
Comentează