Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice Paris 2024 (COJO) a oficializat joi alegerea insulei polineziene Tahiti pentru a găzdui probele de surf, în dauna a trei candidaturi din sud-vestul Franţei şi a uneia din provincia Bretania, informează AFP potrivit Agerpres.
Probele de shortboard, disputate de 24 de bărbaţi şi 24 de femei, vor avea loc în satul Teahupoo, cunoscut pentru că oferă unele dintre cele mai puternice, spectaculoase şi periculoase valuri din lume, au decis membrii consiliului de administraţie al Paris 2024, ce reuneşte părţile implicate în pregătirea JO (COJO, statul francez, colectivităţile, mişcarea sportivă).
Această alegere urmează să fie validată de Comitetul Executiv al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), pe 8 ianuarie.
"Este o surpriză foarte plăcută şi recunoaşterea istoriei noastre, este vorba de a reda titlurile sale de nobleţe Polineziei, unde surful şi-a avut începutul", a reacţionat preşedintele Federaţiei tahitiene de surf, Lionel Teihotu.
Situată în Oceanul Pacific de sud, la 15.000 km de Paris, cu un decalaj orar de 12 ore, insula polineziană, etapă a circuitului profesionist masculin de surf, a concurat cu trei situri din sud-vestul Franţei (Biarritz, Lacanau şi Hossegor-Seignosse-Capbreton) şi unul din Bretania (La Torche).
Potrivit COJO, criteriile costului financiar sau impactului asupra mediului înconjurător nu au permis să se facă o distincţie clară între candidaturi, însă "criteriul sportiv" a făcut diferenţa.
Această alegere pune însă probleme, deoarece la Teahupoo nu au loc probe în circuitul profesionist feminin, valurile de aici fiind considerate prea periculoase pentru categoria feminină.
"Fetele pot fi programate într-o perioadă a zilei când valurile nu sunt aşa puternice (...)", a estimat Lionel Teihotu.
"Ansamblul celor 48 de sportivi care participă la competiţii va avea astfel ocazia să trăiască a doua săptămână a Jocurilor din satul olimpic, în inima delegaţiei lor, la Paris şi în Seine Saint-Denis, şi să participe la ceremonia de închidere", a precizat Paris-2024.
Consiliul de administraţie al COJO a aprobat joi ca Place de la Concorde să găzduiască, în perioada Jocurilor (26 iulie-11 august 2024) cinci sporturi urbane: skateboard, BMX freestyle, breakdance, baschet 3x3, escaladă.
JO 2024 - Tahiti va găzdui probele de surf
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

23
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
23

24
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
24

61
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
61

38
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
38

25
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
25

22
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
22

34
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
34

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.625
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.625

246
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
246

149
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
149

28
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
28

111
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
111
















Comentează