Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jocurile Mondiale Universitare de vară de la Chengdu: echipa feminină de baschet a României s-a clasat pe locul 12

Baschet

Echipa feminină de baschet a României s-a clasat pe locul 12 la Jocurile Mondiale Universitare de vară de la Chengdu (China), după ce a fost învinsă în partida pentru poziţiile 11-12 de Argentina, cu scorul de 67-40 (17-12, 10-7, 14-11, 26-10), informează Agerpres.

Bianca Nan, cu 9 puncte şi 7 recuperări, s-a remarcat de la tricolore.

În concursul de înot de sâmbătă, Tobias Dumitrache s-a oprit în serii la 100 m fluture (55 sec 60/100), iar Daniel Nicuşan (29 sec 03/100) şi Emil Dăncăneţ (28 sec 92/100) nu au reuşit să treacă de serii la 50 m bras.

Duminică, Andrei Ungur s-a calificat în semifinalele probei de 50 m liber, după ce a câştigat seria a patra, cu timpul de 23 sec 05/100.

România are trei medalii câştigate la Universiada de vară, argint prin înotătorul Andrei Anghel (50 m spate) şi bronz prin înotătorul Denis Popescu (100 m spate) şi atletul Mihai-Sorin Dringo (400 metri).

România este reprezentată de 40 de sportivi la 5 discipline (atletism, baschet, gimnastică ritmică, înot şi tenis de masă) la cea de-a 31-a ediţie a Jocurilor Mondiale Universitare de vară care desfăşoară în perioada 28 iulie - 8 august la Chengdu (China).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.