Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jocurile pe calculator vor fi recunoscute prin lege sport oficial în România

easportssummit-me.com
jocuri electronice

Legea educaţiei fizice şi sportului va fi amendată astfel încât sporturile electronice (esports) să fie recunoscute oficial în România, anunță consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Mara Mareş. Astfel, jucătorii şi cluburile de esports din România vor primi acelaşi statut ca cel al sportivilor şi cluburilor profesioniste tradiţionale, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

"Nevoia susţinerii sporturilor electronice în România este reală, iar oportunitatea reglementării lor este foarte clară. Am reuşit, în mai puţin de un an de zile, să înfiinţăm un grup de lucru care a formulat o propunere de lege simplă, suplă şi bine fundamentată, care va permite României să ajungă din urmă, într-un timp scurt, ţări cu o lungă istorie în acest domeniu. Este o lege care va încuraja mii de tineri să transforme pasiunea pentru gaming într-o profesie ca jucător profesionist de esports", a spus Mara Mareş.

Legea va fi depusă în Parlament la începutul sesiunii din luna septembrie.

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Esports, Vlad Marinescu, a lăudat iniţiativa Guvernului României, afirmând că jucătorii români vor fi ajutaţi de legislaţie.

"A venit timpul pentru ca România să pună la lucru întreg ecosistemul şi infrastructura care au plasat-o de multe ori în topurile internaţionale în ceea ce priveşte pasiunea pentru gaming. O legislaţie dedicată esports va ajuta în primul rând jucătorul român, care va avea o motivaţie în plus pentru a face performanţă şi de a se bate pentru premii de milioane de dolari în competiţiile internaţionale", a declarat acesta.

Grupul de lucru a fost format din Mara Mareş (Consilier de Stat), Tudor Dăescu (Bucharest Gaming Week/ Gaming Marathon/ Gaming Video Awards/ Esports Summit), Adrian Socaciu (Institutul Român Sportiv), Marius Radu (GG Industry/ Bucharest Gaming Week/ Gaming Marathon), Alexandru Ion (Nexus Gaming/ Romanian Esports League/ Gaming Marathon), Mihai Cotos (Digital Crusade) şi Cosma Wolkonsky (YEPP).

Oraşul Bucureşti a găzduit, miercuri, pentru prima oară, un Esports Summit, unul din cele mai importante evenimente regionale de profil în următorii ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.