Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Joe Biden a transmis un mesaj ciudat de Ziua Indepenenței SUA: Nu politicienii au adus progresele. Democrația nu e garantată

news10.com
joe biden

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a avertizat marţi, de Ziua Independenţei SUA, că democraţia trebuie apărată generaţie după generaţie pentru că nu este niciodată garantată, relatează EFE.

"Istoria ne-a învăţat că democraţia nu este niciodată, niciodată, niciodată garantată. Fiecare generaţie a trebuit să lupte pentru a o păstra, a o preţui, a o apăra şi a o întări", a spus el, la un barbecue la Casa Albă cu familii ale militarilor, cu ocazia zilei de 4 iulie.

Însoţit de Prima Doamnă, Jill Biden, şi ministrul apărării, Lloyd Austin, preşedintele Biden a afirmat că Statele Unite sunt singura naţiune din lume bazată pe ideea că "toate fiinţele umane sunt create egale".

Biden a insistat că toţi oamenii au "drepturi inalienabile", precum dreptul la viaţă, libertate şi fericire, şi a declarat că Statele Unite nu ar trebui să se îndepărteze de aceste principii.

În plus, Biden a subliniat că pe parcursul celor 247 de ani de istorie, ţara a realizat "mari progrese" datorită "poporului acestei naţiuni şi nu datorită politicienilor săi".

"Trebuie să păstrăm credinţa şi să ne amintim mereu cine suntem. Suntem Statele Unite ale Americii şi totul se poate realiza dacă lucrăm împreună", a exclamat el.

Biden, în vârstă de 80 de ani, va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale din 2024, în care ar putea concura din nou cu fostul preşedinte Donald Trump (2017-2021), în vârstă de 77 de ani, şi favorit la scrutinul primar republican.

Liderul democrat a insistat de mai multe ori că democraţia americană este în pericol din cauza ideilor extremiste reprezentate de Trump, care a încurajat un asalt asupra Capitoliului în 2021 după ce a refuzat să se recunoască învins în scrutinul prezidenţial în care s-a confruntat cu Biden.

Separat, candidaţii prezidenţiali republicani au participat la parade de 4 iulie, cu excepţia notabilă a lui Donald Trump, care a preferat să stea acasă şi să joace golf, pe terenul său din New Jersey.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, s-a deplasat în New Hampshire, pe malul Lacului Winnipesaukee, şi a vizitat apoi Merrimack, în sudul statului, unde se află mulţi alegători republicani din clasa muncitoare şi pe caresperă să-i atragă de partea sa.

Un alt candidat, Mike Pence, fost vicepreşedinte în administraţia Trump, s-a deplasat în statul Iowa.

Între timp, Trump a preferat să rămână în New Jersey, în contextul în care, potrivit sondajelor, este cel mai bine clasat în cursa pentru alegerile primare din Partidul Republican pentru desemnarea candidatului formaţiunii la scrutinul prezidenţial din 2024.

Trump a transmis "Un 4 Iulie fericit tuturor", într-o postare făcută dis-de-dimineaţă pe site-ul său de social media.

Circa 12 republicani candidează pentru a obţine nominalizarea partidului, mulţi dintre ei sperând că Trump va fi cumva îndepărtat din cursa pentru prezidenţialele din 2024, pe fondul problemelor cu justiţia ale fostului preşedinte american.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.