Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Joe Biden a trecut trupele în revistă pentru prima dată în calitate de preşedinte și comandant şef al forţelor armate

cnn.com
Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden a luat parte miercuri la o ceremonie de trecere în revistă a trupelor armatei SUA, pentru prima dată în rolul său de comandant şef al forţelor armate, relatează dpa.

Alături de Joe Biden în faţa părţii de est a Capitoliului s-a aflat vicepreşedintele Kamala Harris, împreună cu partenerii lor, în timp ce trupele în ţinute ceremoniale treceau pe lângă ei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ilie Năstase a răbufnit după ce s-a scris că e în pragul falimentului:  Numai proștii spun asta

Joe Biden a salutat uneori soldaţii în trecere, în conformitate cu o tradiţie care datează de pe vremea lui George Washington, primul preşedinte al SUA.

Biden a depus jurământul miercuri, în cadrul unei ceremonii prezidate de şeful Curţii Supreme, judecătorul John Roberts, chiar înainte de prânz, moment în care mandatul de patru ani al lui Trump s-a încheiat oficial.

Politicianul în vârstă de 78 de ani a devenit cel mai în vârstă preşedinte din istoria SUA.

Cu câteva clipe mai devreme, Kamala Harris a depus jurământul în calitate de vicepreşedintă a SUA în faţa judecătoarei Sonia Sotomayor, devenind prima femeie de culoare care deţine această funcţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.