DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nou motiv de SCANDAL între Statele Unite și Rusia: Joe Biden cere plecarea din SUA a zeci de diplomaţi ruşi

sua rusia

Administraţia Joseph Biden solicită plecarea din Statele Unite, până cel târziu la începutul lunii septembrie, a 24 de diplomaţi ruşi ale căror vize expiră, afirmă Anatoly Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, conform publicaţiei americane The National Interest, anunță Mediafax.

Întrebat, într-un interviu acordat publicaţiei The National Interest - aparţinând Centrului pentru Interesul Naţional (Center for the National Interest), un institut cu sediul la Washington - dacă relaţiile dintre SUA şi Rusia se îmbunătăţesc după întâlnirea preşedinţilor Joseph Biden şi Vladimir Putin, Anatoly Antonov a declarat: "Din păcate, situaţia nu se schimbă în bine. Misiunile diplomatice ruse din Statele Unite sunt forţate în continuare să îşi desfăşoare activităţile sub restricţii fără precedent, care nu doar că rămân în vigoare, dar sunt şi intensificate. Indiferent de afirmaţiile Administraţiei Biden referitoare la rolul important al diplomaţiei şi la voinţa de a dezvolta relaţii stabile şi predictibile cu ţara noastră, prezenţa diplomatică rusă se confruntă permanent cu lovituri".

"Colegii americani sunt persistenţi şi creativi în acest sens. Expulzările diplomaţilor sunt efectuate prin tot felul de pretexte din când în când. În decembrie 2020, Departamentul de Stat a stabilit unilateral o limită de trei ani privind activităţile personalului rus în Statele Unite, o limită care, din câte ştim, nu este aplicată vreunei alte ţări. În plus, am primit o listă cu 24 de diplomaţi care ar trebui să părăsească ţara înaintea datei de 3 septembrie 2021. Aproape toţi vor pleca fără a fi înlocuiţi, deoarece Washingtonul a înăsprit brusc procedurile de acordare a vizelor", a explicat Anatoly Antonov.

Ambasadorul Rusiei, Anatoly Antonov, a revenit recent la Washington, în virtutea acordului preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu omologul american, Joseph Biden, la summitul desfăşurat în iunie în oraşul elveţian Geneva. Rusia l-a retras pentru consultări, în martie, pe ambasadorul de la Washington, Anatoly Antonov, după ce preşedintele american, Joseph Biden, l-a catalogat "criminal" pe Vladimir Putin. În contextul amplificării tensiunilor bilaterale, Moscova a recomandat Washingtonului să îşi retragă temporar ambasadorul, John Sullivan. La rândul său, ambasadorul SUA a revenit recent la Moscova.

"Noi sperăm că va prevala logica normală şi că vom putea normaliza activităţile diplomaţilor ruşi şi americani din Statele Unite şi Rusia pe baza principiului reciprocităţii. Preşedinţii noştri au convenit la Geneva să continue consultările între Ministerul rus de Externe şi Departamentul de Stat în sensul rezolvării acestor probleme", a subliniat ambasadorul Rusiei, exprimând speranţa că SUA şi Rusia vor continua dialogul pe teme precum controlul armamentului şi reducerea ameninţărilor cibernetice.

Nu este clar dacă solicitarea SUA privind plecarea celor 24 de diplomaţi este legată de vreo nouă dispută.

În aprilie, Administraţia Joseph Biden a impus sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza ingerinţelor electorale şi atacurilor cibernetice. Măsurile din aprilie au inclus expulzarea a zece diplomaţi ruşi, sancţionarea a şase companii ruse acuzate de activităţi cibernetice ilegale, precum şi a 32 de persoane şi entităţi implicate în tentative de ingerinţe electorale. În replică, Rusia a decis în aprilie expulzarea a zece diplomaţi americani.

După summitul din iunie, tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia au părut să se mai diminueze. Săptămâna trecută, oficiali de rang înalt din Statele Unite şi Rusia au iniţiat negocieri pe tema stabilităţii nucleare strategice, în contextul noului mandat oferit de preşedinţii Joseph Biden şi Vladimir Putin la întâlnirea din iunie. Statele Unite şi Rusia au aprobat în ianuarie prelungirea cu cinci ani a Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), în contextul în care acordul urma să expire.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.