DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Joe Biden este pregătit să se întâlnesacă cu Kim Jong-un - Care sunt condițiile liderului de la Casa Albă

smartradio.ro
joe biden

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său sud-coreean Moon Jae-in promovează dialogul cu Coreea de Nord, vor să acţioneze împreună în vederea unei ”denuclearizări” complete a peninsulei coreene, iar şeful statului american se declară pregătit să îl întâlnească pe dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, cu condiţia ca acesta să discute despre programul nuclear nord-coreean, iar oficiali americani şi nord-coreeni să pregătească terenul, relatează Reuters, potrivit news.ro.

”Eu nou voi face ceea ce s-a făcut într-un trecut recent. Nu-i voi da tot ceea ce vrea, şi anume recunoaşterea legitimităţii sale pe plan internaţional. Nu-l voi lăsa să dea impresia greşită că devine mai serios în anumite subiecte, când de fapt nu aceasta este intenţia sa”, a declarat Joe Biden.

Şeful statului american îşi marchează astfel diferenţa faţă de predecesorul său Donald Trump, care a participat la trei reuniuni cu Kim Jong Un şi de la care a primit scrisori ”magnifice”.

Joe Biden nu a anunţat vreo evoluţie în relaţiile dintre Washington şi Phenian, în contextul în care Casa Albă anunţa în martie că preşedintele american nu intenţionează să îl întâlnească pe dictatorul nord-coreean.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.