Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Joe Biden, întâltnire la Washington cu președintele columbian Gustavo Petro. Care vor fi temele de discuție

cnn.com
gustavo petro

Preşedintele american Joe Biden îl va primi pentru prima dată la Washington, săptămâna viitoare, pe omologul său columbian, Gustavo Petro, a anunţat vineri Casa Albă, în timp ce poliţia federală (FBI) a plasat un lider de gherilă columbian pe lista celor mai căutaţi zece indivizi, scrie AFP, scrie Agerpres.

Cei doi şefi de stat se vor întâlni pe 20 aprilie pentru a discuta subiecte de interes comun precum încălzirea globală, imigraţia şi traficul de droguri, a făcut cunoscut executivul american într-un comunicat.

În centrul discuţiilor pe această ultimă temă ar putea figura plasarea pe lista neagră a FBI a lui Wilver Villegas-Palomino, descris de autorităţile americane drept un lider al Armatei de Eliberare Naţională (ELN), gherilă cu care guvernul lui Gustavo Petro poartă negocieri de pace.

Departamentul de Stat american a oferit în acelaşi timp 5 milioane de dolari pentru orice informaţie referitoare la luptătorul de gherilă, acuzat de FBI de trafic de droguri.

Includerea lui pe lista celor mai căutaţi zece indivizi de către FBI "întăreşte parteneriatul naţiunii noastre cu Columbia pentru a combate atât terorismul, cât şi răspândirea drogurilor periculoase în Statele Unite şi în întreaga lume", a subliniat directorul FBI, Christopher Wray, citat într-un comunicat.

Ales în iunie 2022, Gustavo Petro a promis în cursul campaniei sale să reia negocierile de pace cu grupările armate, întrerupte de predecesorul său conservator, şi să pună capăt politicii de "război împotriva drogurilor".

Vizita la Washington a acestui preşedinte columbian din stânga marchează, potrivit autorităţilor de la Bogota, "o piatră de hotar în vederea consolidării relaţiei dintre Columbia şi Statele Unite".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.